Violată în spatele blocului

896
O tânără de 21 de ani din Constanța a fost violată după ce agresorul a urmărit-o mai mult timp. Fata a spus polițiștilor că în timp ce intenționa să intre în scara blocului unde locuiește a fost acostată de un individ necunoscut care a amenințat-o cu un briceag.
El i-a pus mâna la gură pentru a nu țipa și a dus-o cu forța aproximativ 150 de metri în spatele blocului, unde a întreținut relații sexuale împotriva voinței sale.
Suspectul, Ion Palaghia, de 27 de ani, este din Constanța și a fost prins, la scurt timp, de oamenii legii.
Luat la întrebări de către anchetatori, el nu recunoaște acuzațiile care i se aduc. Cu toate acestea, polițiștii au indicii clare că el ar fi comis violul asupra tinerei și l-au reținut, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Pe de altă parte, oamenii legii verifică dacă nu cumva el este și autorul violului petrecut în urmă cu câteva zile într-un lift al unui bloc din Constanța, faptă care a fost comisă asupra unei tinere de 26 de ani.
Potrivit anchetatorilor, Ion Palaghia este recidivist, fiind eliberat din penitenciar în acest an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6453 secunde