Violatorul din Pietreni a ajuns la răcoare

218
1 min citire
Daniel Dinu, de 19 ani, tânărul care a violat o femeie și a fugit, dar și-a uitat telefonul sub lenjeria intimă a victimei, a ajuns în arestul poliției după ce magistrații de la Judecătoria Medgidia au emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele său.
În cursul zilei de luni, o femeie de 55 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a fost violată și bătută de un individ.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din Pietreni au fost alertați de câțiva săteni că o femeie a fost găsită în stare de inconștiență la marginea comunei.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului unde a venit și o Ambulanță.
În momentul în care polițiștii prelevau probe, iar medicii o ridicau pe femeie pentru a o pune pe targă ca să fie dusă la spital, de sub lenjeria intimă a apărut un telefon mobil.
Întrebată dacă obiectul îi aparține, femeia a negat.
În cele din urmă, polițiștii au reușit să îl identifice pe proprietar, care era chiar agresorul.
În timpul audierilor, Daniel Dinu, de 19 ani, a recunoscut fapta.
El le-a povestit oamenilor legii că în timp ce se întorcea de la o petrecere a spart un geam de la casa victimei.
În momentul în care a ieșit afară, femeia a fost lovită cu brutalitate și târâtă până la marginea comunei unde a fost violată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde