7.500 de ordine
de protecție provizorii au emis polițiștii în primele șapte luni din 2025. Doar
2.900 dintre acestea au fost transformate în ordine de protecție de către
instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la peste
27.600 de cazuri de violență domestică, dintre care 15.390 în mediul urban.
Numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a scăzut
cu 19% față de primele șapte luni ale anului trecut, potrivit purtătorului de
cuvânt al IGPR, Bogdan Ghebaur, citat de europafm.ro.
„Au fost
înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru
lovire sau alte violențe (de la 21.022 la 15.497 de fapte), amenințare (de la
4.362 la 3.395 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție provizorii (de
la 475 la 461 de fapte). Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o
reprezintă lovirea sau alte violențe –
26% (15.497 de fapte)", a
precizat Bogdan Ghebaur.
Au fost și
peste 3.100 de cazuri de nerespectare a ordinului de protecție, respectiv 461
de situații în care a fost încălcat ordinul de protecție provizoriu.
Purtătorul de
cuvânt al IGPR, Bogdan Ghebaur: „În primele
șapte luni ale anului, în cadrul celor 7.520 de ordine de protecție provizorii
emise de polițiști, în 15,6% din situații a fost pusă în aplicare măsura de
obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de
supraveghere (situații în care victimele au fost de acord cu monitorizarea
electronică a agresorilor). În 6.349 de situații, victimele au refuzat măsura
de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de
supraveghere. În cadrul celor 8.194 de ordine de protecție emise de instanțe,
în 515 situații a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a
purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere", a transmis
purtătorul de cuvânt al IGPR.
Poliția
reamintește că utilizarea acestor dispozitive electronice nu reprezintă o
măsură de constrângere, ci una de supraveghere a respectării măsurilor dispuse
în cadrul unor proceduri judiciare. De asemenea, ordinele de protecție
provizorii sunt emise când polițiștii constată că există un risc iminent ca
viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol
printr-un act de violență domestică.
Pentru a
semnala situații de violență domestică, trafic de persoane, discriminare de gen
sau discriminare multiplă, ai la dispoziție linia telefonică pentru ajutor
specializat 0800.500.333