În această dimineață, la judecătoria Mangalia a fost înregistrat apelul formulat de avocatul lui Vlad Pascu, împotriva deciziei de condamnare. Contestația va fi trimisă pentru soluționare la Curtea de Apel Constanța.
De asemenea, și Biroul Asigurător din România a anunțat că va contesta decizia, susținând că daunele morale acordate de judecător, respectiv suma de aproximativ 1,7 milioane de euro, sunt prea mari.
La data de 31 ianuarie, Vlad Pascu, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, în formă agravantă, conducere sub influența substanțelor stupefiante și fuga de la locul faptei.
În motivarea deciziei instanței, judecătoarea a menționat că a stabilit sentința împotriva lui Vlad Pascu, ținând cont de comportamentul său din timpul procesului de judecată, dar și de faptul că și-a exprimat regretul față de cele întâmplate.
„Inculpatul nu a mai fost anterior condamnat penal, este tânăr și provine dintr-o familie cu posibilități materiale, și se poate presupune că ar putea fi sprijinit pe viitor pentru a nu mai comite alte fapte prevăzute de legea penală, deși, așa cum a arătat atât în fața instanței cât și prin memoriul depus la dosar, regretă sincer comiterea faptelor și consecințele acestora, care și lui i-au schimbat viața începând cu acel moment, instanța nu poate pune mai presus interesele sale, pe care el însuși le-a neglijat în momentul comiterii faptelor, în detrimentul intereselor părților civile, care au fost implicate fără vină în accidentul rutier descris anterior sau au suferit consecințele acestuia, accident soldat cu urmări extrem de grave, decesul a două victime și rănirea altor trei", se arată în motivarea deciziei.
Reamintim că, la data de 19 august 2023, Vlad Pascu conducea un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 05:25, la intrarea în stațiunea 2 Mai, a lovit cu mașina un grup de pietoni, omorând două persoane și lovind alte trei. Târnul a fugit de la locul accidentului și a fost descoperit ulterior de polițiști, în Vama Veche.
În urma investigațiilor, s-a stabilit că, în momentul accidentului, Pascu se afla sub influența mai multor substanțe interzise, printre care cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.