VOM AFLA ADEVĂRUL? Dosarul Caracal, trimis în instanță

168
VOM AFLA ADEVĂRUL? Dosarul Caracal, trimis în instanță - ddd-1579081473.jpg
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru 8 infracțiuni, a anunțat miercuri Parchetul General, precizând că procurorul general interimar Bogdan Licu a confirmat astfel rechizitoriul în cazul Caracal. Dincă este acuzat de procurori că le-a ucis le Alexandra Măceșanu, de 15 ani, și pe Luiza Melencu, de 19 ani, transmite HotNews. Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru 8 infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol - două infracțiuni, omor calificat - două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte - două infracțiuni.

Iată comunicatul Parchetului General:

"În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal" întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul.

Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. (Gheorghe Dincă - n.r.) pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. (Ștefan Risipițeanu - n.r.) pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

Confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".

Gheorghe Dincă se află în arest preventiv din 27 iulie 2019, iar mandatul de arestare preventivă i-a fost prelungit de mai multe ori. Potrivit Codului penal, durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180 de zile. Astfel, mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă urma să expire peste câteva zile.

DIICOT a trimis luni procurorului general interimar rechizitoriul în dosarul "Caracal", iar Bogdan Licu a "constituit un colectiv" format din procurori pentru a examina actele de urmărire penală din dosar și pentru a "întocmi un referat cu propuneri, referat care va sta la baza fundamentării deciziei procurorului general", anunța Parchetul General.

Gheorghe Dincă a fost audiat la DIICOT săptămâna trecută, după ce le-a trimis procurorilor o solicitare în acest sens, în care a susținut că nu el a ucis-o pe Luiza Melencu, tânăra de 18 ani dispărută din aprilie 2019. Potrivit unor surse judiciare citate de Monitorul Justiției, noua versiune a lui Gheorghe Dincă nu a răsturnat nimic din probatoriul procurorilor DIICOT, care au ajuns la concluzia că Dincă a mințit atunci când a negat comiterea crimei și ar fi indicat numele unor presupuși complici.

În 25 iulie, Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, iar ulterior i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a susținut că a ucis-o și pe Luiza Melencu, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenușa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparțin Alexandrei Măceșanu, cu o probabilitate de 99,93%. Legiștii au făcut o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiștii nu au reușit să stabilească cui aparține ADN-ul, astfel încât DIICOT a cerut ajutorul FBI.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4883 secunde