Vrea achitarea pentru trafic de droguri

636
Curtea de Apel Constanța a stabilit pentru 9 octombrie termenul pentru judecarea apelului formulat de administratorul unei firmei Ridvan Isaat, împotriva sentinței prin care a fost condamnat la 3 ani cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pentru implicare în trafic cu stupefiante. Bărbatul a atacat sentința pronunțată și susține că este nevinovat.
Totodată, prin sentința Tribunalului Constanța, Isaat a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată, în valoare de 1.200 de lei. Prin aceeași sentință, stupe-fiantele găsite asupra individului trebuie distruse.
Bărbatul a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii spun că, pe 18 ianuarie, asupra lui Ridvan Isaat, de 42 de ani, din Constanța, cunoscut cu antece-dente penale, au fost descoperite șase grame de cocaină și 12 comprimate de ecstasy, pe care le deținea în vederea vânzării.
Bărbatul fusese oprit în trafic pentru mai multe verificări, iar cantitatea de stupefiante a fost găsită în urma unei percheziții corporale și la domiciliul acestuia. Pe piața neagră, un gram de cocaină costă 100 de euro, iar o pastilă de ecstasy se vinde cu sume cuprinse între 50 și 80 de lei. Rămâne de văzut dacă bărbatul va reuși să-i convingă pe magistrați de nevinovăția lui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3563 secunde