Vrea achitarea pentru trafic de droguri

610
1 min citire
Tribunalul Constanța a finalizat cercetarea judecătorească în procesul unui tânăr cu dublă cetățenie, română și belgiană, care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de stupefiante de mare risc.
Tudor Barac făcea parte dintr-o rețea de traficanți de stupefiante. Apărarea a solicitat achitarea lui Barac, susținând că faptele nu au fost comise de acesta. La rândul lui, reprezentantul Parchetului a menționat că Barac este vinovat de comiterea infracțiunilor și a cerut aplicarea unei pedepse privative de libertate. Instanța a amânat pronunțarea pentru 26 septembrie.
În aceeași grupare acționau și Viorel Nicolae Terchescu, de 27 de ani, din București, administrator la SC "Nicos Pro Comert" SRL București, și Cătălin Bistriceanu, de 35 de ani, care au fost judecați separat și condamnați definitiv la câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Indivizii erau în vizorul anchetatorilor încă de la începutul anului 2006, din datele deținute de polițiști rezultând că bărbații se ocupau de vânzarea drogurilor de mare risc în cluburile "house" din Constanța. Primii care au căzut în plasa anchetatorilor au fost Terchescu și Bistriceanu. Ei au fost prinși în flagrant în timp ce intenționau să vândă 16 grame de cocaină și 19 pastile de ecstasy, ce proveneau de la Barac. Pentru un gram de cocaină, traficanții cereau 120 de euro, iar pentru o pastilă de ecstasy - 50 lei. Anchetatorii au extins investigațiile și au stabilit modul de operare a grupului. Cetățeanul belgian Tudor Barac primea comanda, cât și contravaloarea drogurilor, prin sistem de plată on-line "Western Union". Ulterior, individul trimitea drogurile disimulate în colete ce erau trimise în România prin intermediul autocarelor ce efectuează curse regulate între cele două țări. De altfel, coletele figurau pe numele unor persoane inexistente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.036 secunde