Admitere la școli militare

Vrei să te faci jandarm? Absolventele de liceu se bat pe aceleași locuri cu băieții

290
Vrei să te faci jandarm? Absolventele de liceu se bat pe aceleași locuri cu băieții - fondvreisatefacijandarmabsolvent-1394554870.jpg

Articole de la același autor

A venit timpul ca tinerii care absolvă anul acesta liceul, dar și cei din generațiile anterioare să ia o decizie în ceea ce privește cariera lor. 


Tinerii constănțeni care și-au pus în gând să poarte o haină militară cel mai probabil au început pregătirea de mult, sau cel puțin așa ar fi trebuit. Abia acum însă s-au anunțat, oficial, și numărul de locuri disponibile pentru arma "Jandarmi", precum și distribuția acestora.


Așadar, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța (IJJ) a anunțat că selecțio-nează candidați pentru ad-mitere 2014 în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, la arma "Jandarmi".


Astfel, la Academia de Po-liție "Al. I. Cuza" București - Facultatea de Poliție, specializarea "Ordine și siguranță publică", arma "Jandarmi", în-vățământ de zi, sunt disponibile în total 40 locuri, din care 34 locuri pentru învățământul cu frecvență  - bărbați și femei fără discriminare, două locuri pentru cetățenii de etnie rromă, două locuri pentru cetățenii de etnie maghiară, două locuri pentru alte minorități. 


Pe de altă parte, la specializarea "Drept", tot arma "Jandarmi", învățământ de zi, sunt disponibile zece locuri, bărbați și femei fără discriminare. 


De asemenea, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani, învățământ de zi, au fost scoase la concurs 125 locuri, din care 120 locuri pentru bărbați și femei fără discriminare, trei locuri pentru cetățenii de etnie rromă și două locuri pentru alte minorități, iar la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, învățământ de zi, avem un total de 125 de locuri pe care se "bat" atât bărbații, cât și femeile. 


Locuri MAI 
Totodată, IJJ Constanța se-lecționează candidați, pentru admitere 2014, și în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale, pe locurile MAI, astfel: Academia Tehnică Militară București - două locuri fără discriminare, alocate Jandarmeriei Române, din care un loc pentru speciali-zarea "Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională" și un loc pentru specializarea "Transmisiuni", iar la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu - șase locuri fără dis-criminare, alocate Jandarmeriei Române din care două locuri pentru specializarea "Finanțe - Contabilitate" și patru locuri pentru "Intendență".
Informații suplimentare despre înscrierea la instituțiile militare de învățământ se pot obține de la Serviciul Resurse Umane din cadrul IJJ Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3613 secunde