A împlinit nouă ani, este disciplinat și îi place să se joace cu copiii. Este vorba despre câinele polițist Daza, care își caută stăpân. Daza, un ciobănesc german, a venit pe lume pe 25 martie 2003, adică de Ziua Poliției. "A fost predestinat să fie câine polițist", spun oamenii legii din cadrul Poliției Medgidia, unde este "încadrată" și cățeaua - polițistă.
În 2004, câinele a fost dresat la Centrul Chinologic Sibiu, după care, împreună cu agentul principal Mihai Moise, din cadrul Secției 4 Rurale Medgidia, a patrulat în zona Poarta Albă - Castelu. "Trebuie precizat că este câine de însoțire, nu de urmărire", au adăugat oamenii legii.
Anul trecut, Daza a fost consultată de specialiștii de la centrul chinologic, care au constatat că nu mai poate da randamentul pretins de standardele slujbei. De aceea, anul acesta polițista patrupedă a ieșit la pensie. Are nevoie, însă, de o nouă familie, care să o îngrijească și pe care să o apere. La licitația organizată recent nu s-a arătat nimeni interesat să o ia, motiv pentru care conducerea Poliției Constanța a decis, respectând procedurile legale, să se recurgă la "transmiterea fără plată".
Altfel spus, Daza va fi încredințată, gratis, persoanei care va fi interesată să o ia acasă. Înainte, însă, la nivelul Poliției se va întruni o comisie care va realiza o anchetă socială, pentru a se asigura că solicitantul are condițiile necesare pentru deținerea unui câine, respectiv un padoc și posibilitatea de a-i asigura hrana.
Pentru informații suplimentare și detalii, cei interesați pot suna la telefon 0241/502.020, la comisarul șef de poliție Victor Zaicovici.