Zeci de parfumuri contrafăcute, vândute de un bărbat la Mangalia

925
Zeci de parfumuri contrafăcute, vândute de un bărbat la Mangalia - parfumuri-1499156610.jpg
Ieri, în jurul orei 18.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandami Județean Constanța – Detașamentul 6 Mangalia, aflat în misiune în zona de sud a litoralului, a observat un bărbat care oferea spre comercializare mai multe parfumuri, în zona centrală a stațiunii Neptun.


În urma verificărilor făcute, jandarmii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, efectua acte de comerț, oferind turiștilor 35 de parfumuri inscripționate cu numele unor mărci de renume, fără a poseda și documente de proveniență a bunurilor respective. 


Existând suspiciunea că parfumurile oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală, pe care l-au predat împreună cu bunurile găsite asupra făptuitorului, lucrătorilor poliției Mangalia, în vederea continuării cercetărilor.


Jandarmii constănțeni recomandă cetățenilor să nu achiziționeze bunuri comercializate în mod ambulant și fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerț, să sesizeze autoritățile competente.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4664 secunde