Zeci de persoane, BLOCATE pe drumurile din județul Constanța. Autoritățile locale păstrează tăcerea!

2479
Zeci de persoane, BLOCATE pe drumurile din județul Constanța. Autoritățile locale păstrează tăcerea! - img20170106wa0019-1484728289.jpg

Articole de la același autor

A trebuit ca Ministerul Afacerilor Interne să emită o informare de presă pentru a afla situația reală din județul Constanța, asta după ce autoritățile locale nu au anunțat probleme majore. 


"Pe DJ 226 între localitățile Corbu și Săcele, 5 autoturisme cu 12 persoane au rămas înzăpezite. Se intervine cu utilaje de la autoritățile locale.


· Pe DJ 391A între localitățile Dumbrăveni și Furnica, o autocisternă cu o persoană a rămas înzăpezită. Se intervine cu utilaje de la autoritățile locale.


· Pe DN 22A între localitățile Saraiu și Hârșova, 3 TIR-uri, 2 autocamioane și 3 autoturisme cu 9 persoane au rămas înzăpezite. Se intervine cu utilaje de la CNAIR.


· Pe DJ 226A între localitățile Nuntași și Taliverde la ora 06.40, 1 microbuz cu 20 persoane a rămas înzăpezit. Acționează un utilaj de la autoritățile locale", se arată în comunicatul emis de MAI. 


La acest moment, se acționează pentru deblocarea a 19 autovehicule cu 46 persoane în județele Giurgiu (4 auto cu 4 persoane care refuză să părăsească auto) și Constanța (15 auto cu 42 persoane), mai precizează Ministerul Afacerilor Interne. 


În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate situații în care autovehiculele au rămas blocate pe căile rutiere în județele Buzău, Călărași, Constanța, Teleorman, Ialomița și Giurgiu, unde s-a intervenit punctual, toți pasagerii fiind în afara oricărui pericol. În acest sens, s-au desfășurat 74 de intervenții, în urma cărora au fost deblocate 227 auto și 471 persoane. 


La nivelul județelor afectate, au fost efectuate 1.204 intervenții medicale dintre care 48 pentru gravide și 4 pentru persoane dializate. Din punct de vedere al căilor de comunicații, traficul rutier este închis pe autostrada A2 Bucuresti – Constanta. Pe autostrada A4 se poate circula între Ovidiu și Agigea, însă nu este permisă intrarea pe A2.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3184 secunde