La Constanța, ziua de 18 martie 2026 a fost marcată de un eveniment cutremurător. O persoană a fost declarată oficial decedată și alte patru sunt dispărute după ce remorcherul pe care își desfășurau atribuțiile de serviciu s-a scufundat din senin, în Portul Midia. Autoritățile au întocmit un dosar penal și anchetează cazul.
Remorcherul Astana asista, miercuri dimineață, nava Tank Amades care se afla în drum spre terminalul Monobio, aflat la opt kilometri de port. La un moment dat, echipajul remorcherului a anunțat prin stația radio că motoarele principale ale navei s-au oprit și că au rămas fără propulsie.
„Pilotul aflat la bordul navei Amadeus a procedat la verificări și a descoperit în bordul tribord al navei sale că remorcherul Astana era deja răsturnat pe bordul tribord la aproximativ câțiva metri de pupa navei.
Ulterior, nava s-a întors cu chila în sus și s-a scufundat în poziție verticală”, a declarat Adrian Stancu, director adjunct al Căpităniei Zonale Constanța, din cadrul Autorității Navale Române.
În jurul orei 08:40, Căpitănia Portului Constanța, zona Midia, a fost alertată cu privire la producerea unui accident naval.
La fața locului au intervenit trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) B, un echipaj de terapie intensivă mobilă, elicopterul SMURD, un echipaj SMURD B, o mașină de stingere și o ambarcațiune. În larg au executat misiuni de căutare - salvare trei ambarcațiuni de la Agenția Romană de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) cu 14 scafandri, patru din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” și zece din cadrul ARSVOM.
O persoană declarată decedată, alte patru date dispărute
La scurt timp după ce au ajuns la fața locului, echipajele de salvare au reușit să recupereze din apă o persoană. Aceasta a fost resuscitată la cheu timp de o oră, însă, din nefericire, în jurul orei 10:30, aceasta a fost declarată decedată.
În tot acest timp, scafandrii au continuat misiunea în adâncuri pentru depistarea celorlalți patru membri ai echipajului care, conform surselor din cadrul ARSVOM, ar fi rămas blocate în interiorul navei și, cel mai probabil, au decedat.
Menționăm că, la momentul producerii tragediei, la bordul navei se aflau, conform surselor noastre, doi căpitani, un marinar, un șef mecanic și un motorist, toți cetățeni români.
Unul dintre căpitanii aflați la bord este Sorin Tufan, în vârstă de 58 de ani. Decesul acestuia încă nu a fost confirmat oficial, întrucât trupul lui nu a fost găsit de autorități.
Dosar penal deschis pentru stabilirea cauzelor tragediei
„Asupra acestui accident de navigație s-a deschis un dosar penal, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările în care s-a produs acesta. Urmează a fi descoperite cauzele pentru care s-a oprit motorul", a mai precizat Adrian Stancu.
Remorcherul ASTANA, sub pavilion român, a fost construit în anul 2006 și are următoarele caracteristici principale: lungime 26,09 m, lățime 7,94 m, pescaj maxim 3,85 m, putere motor 2610 kW (3500 CP).
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.