Din Penitenciarul de la Poarta Albă, unde se află în executarea unei condamnări de trei ani, pentru trafic de influență

Zvârcolescu acuză DNA-ul că l-a băgat în pușcărie nevinovat

2194
2
8 min citire
Zvârcolescu acuză DNA-ul că l-a băgat în pușcărie nevinovat - b4bf04d0f6c635d8b2d79ea06b4d7feb.jpg
Sorin Bogdan Zvârcolescu este protagonistul unuia dintre puținele "succesuri" purtate de DNA Constanța împotriva corupției locale. Condamnarea de trei ani de închisoare cu executare dată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție a picat ca un plocon pentru procurorii DNA, care nu se puteau lăuda până atunci cu prea multe reușite, ci doar cu destul de multe "eșece". Voit, din greșeală, neștiință ori… incompetență, din "înălțimea" lor, judecătorii Înaltei Curți au făcut greșeli de începători în sentința care avea să fie cea mai mare condamnare în materie de corupție pentru Constanța.
De ce spunem greșeli de "începători"? Ei bine, pentru asta trebuie să vă cităm un pasaj foarte interesant din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe baza căreia Zvârcolescu este condamnat la închisoare cu executare: "În raport însă de gravitatea faptei comise (traficul de influență) de inculpat și, care prin funcția pe care o îndeplinea, în loc să vegheze la aplicarea corectă și imediată a legii privitoare la dreptul de proprietate, și-a vândut sarcinile de serviciu, pedeapsa aplicată de către instanțe, nici prin cuantum și nici prin modalitatea de executare (aplicarea art. 86 indice 1 Cod penal), nu corespunde cerințelor art. 72 și art. 52 Cod penal. Așa deci, se impune și majorarea pedepsei, înlăturarea aplicării art. 86 indice 1 Cod penal și executarea prin privare de libertate".
Ei bine, deși nimeni nu a stabilit în tot acest dosar, începând de la ancheta efectuată de Parchet până la cercetarea jude-cătorească efectuată de Tribunalul și Curtea de Apel Constanța, că Zvârcolescu a deținut vreodată vreo funcție care să aibă legătură cu fapta de care era acuzat, iată că judecătorii Înalte Curți fac o greșeală monumentală, con-damnându-l pentru că și-ar fi "vândut" sarcinile de serviciu, transformându-l pe Zvârcolescu într-un "înalt funcționar gu-vernamental", deși la dosar nu există vreun document care să ateste acest lucru (!!!). Se reține așadar o altă stare de fapt, se inventează o calitate pe baza căreia inculpatului îi este schimbată condamnarea cu închisoarea cu suspendare în cea cu închisoarea cu executare, trimițându-l astfel pe Zvârcolescu direct după gratii.
Zvârcolescu spune că procuroarea Țene ar fi prietenă de familie cu denunțătorul
Sorin Bogdan Zvârcolescu ne-a scris din penitenciar la puțin timp după ce magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins cererea lui de revizuire. "Decizia de condamnare se bazează numai pe acest lucru (n.r. - pe faptul că ar fi avut calitatea de înalt funcționar guvernamental), desființând decizia Curții de Apel Constanța, care mă condamnase la doi ani cu suspendare, deoarece sunt primar în fapte penale, am circumstanțe atenuante, nu am ocupat nicio funcție publică și doar există o presupunere de trafic de influență, neputând să fie stabilit traficul de influență în totalitate (în realitate nu am nicio vină, poate doar 5%)" - zice Zvârcolescu în scrisoarea trimisă redacției, spuse întărite în timpul convorbirii purtate cu acesta la Penitenciarul de la Poarta Albă, locul de deținere al lui Zvârcolescu. "În mod cert a existat un interes să se dea o astfel de hotărâre" - ne-a declarat condamnatul.
El aduce însă acuzații grave procurorului care a efectuat ancheta în cazul său, în acest moment șeful DNA Constanța, procuror Ioana Țene. "Este foarte… urât să execuți o pedeapsă pentru că niște judecători nu și-au citit dosarul și DNA-ul a instrumentat dosarul în spiritul relației de prietenie dintre prim-procurorul Țene Ioana și denunțătorul Feodor Iulian Robert, mama aces-tuia lucrând în tinerețe împreună cu doamna Țene, la Primăria Mangalia, ei fiind prieteni de familie" - ne-a scris Zvârcolescu în scrisoarea trimisă redacției, afirmații repetate în momentul intervievării acestuia în cadrul penitenciarului.
"Primarul Gâscan avea
și el o parte din comision"
"Sunt peste 60 - 70 de neconcordonanțe în dosarul meu, iar în cele cinci declarații ale denunțătorului reiese clar pentru orice om felul în care a fost instrumentat dosarul" spune condamnatul Zvârcolescu.
De asemenea, tânărul afirmă că DNA-ul nu ar fi intenționat niciodată să ajungă la adevărații făptași, pentru că nu acesta era interesul. "Nu i-a interesat niciodată nimeni altcineva decât persoana mea" - ne-a spus Zvârcolescu, care ne-a declarat că procurorii au respins categoric o confruntare dintre fostul primar al localității Albești, Marian Gâscan, și denunțătorul Feodor, care ar fi putut aduce, în opinia lui, lumină cu privire la adevăratul trafic de influență. "Primarul Gâscan avea și el o parte din comision" - ne-a declarat Zvârcolescu, afirmație care denotă ramificațiile, încrengăturile și nivelul la care se ajunsese privind traficul de influență și profiturile luate de pe urma rezolvării "cu celeritate" a dosarelor privind despăgubirea strămutaților din Bulgaria.
Cămătarul salvator, nebăgat
în seamă de judecători
În cererea de revizuire adresată instanțelor constănțene de către Zvârcolescu se face referire la cel care ar fi "traficat", de-adevăratelea, influența. Acesta ar fi nimeni altul decât un cămătar notoriu și un cunoscut al anchetatorilor, reci-divistul Valeriu Florin Dumitraș. Pentru el ar fi "lucrat" Zvârcolescu, în contul unei datorii pe care o avea la acest individ, care ar fi băgat spaima în el prin numerdoase amenințări și chiar acte de violență. "Eu am fost șantajat de Dumitraș. Îmi era frică de el! El are omor în Turcia!" - ne-a spus Zvârcolescu. De altfel, teama insuflată de Dumitraș l-ar fi redus la tăcere în toți acești ani, cât el a fost cercetat și judecat, până când s-a văzut cu o condamnare definitivă cu închisoare cu executare, care l-a făcut, brusc, să-și dea drumul la limbă.
Este evident că dacă Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar fi modificat sentința și ar fi menținut condamnarea cu suspendare, Zvârcolescu n-ar fi spus absolut nimic, niciodată! Dar pentru că tăcerea lui i-a luat libertatea, el s-a hotărât să vorbească. Cel puțin aceasta este varianta lui. Mai mult decât atât, Dumitraș a venit în fața procurorilor și a judecătorilor și a luat întreaga vină asupra sa, spunând că Zvârcolescu nu era decât un "pion", că îl amenința, chiar îl bătea ca să facă ce vroia el.
Procurorii și judecătorii sunt însă de părere că declarația sa nu prea se "pupă" cu dosarul și că vorbele sale nu sunt susținute și de alte probe. Pe de altă parte, Zvârcolescu susține că există sesizări prin 112 (prin care anunța Poliția de bătăile pe care i le administra Dumitraș), care au fost depuse la dosar, dar judecătorul care a dispus respingerea revizuirii la fond spune în motivare că nu există astfel de dovezi.
Pe de altă parte, există și varianta ca acest martor care s-a oferit să ia asupra sa o faptă de inculpat, ne referim la Valeriu Florin Dumitraș, să fi fost tocmit în acest sens, pentru că el are suficiente dosare penale. Situația lui nu ar fi cu nimic schimbată dacă în "palmares"-ul personal i-ar mai fi trecută o "faptă de vitejie", chiar o condamnare pentru faptele care i se impută lui Zvârcolescu.
Avocatul Dancu: "Judecătorilor constănțeni le este teamă pentru scaunele lor"
Marcat în sens negativ de experiența sa cu Justiția din Româ-nia, Zvârcolescu este hotărât ca atunci când va ieși din închisoare să renunțe la cetățenia română. "Nu se poate ca niște judecători să mintă în halul ăsta!" - ne-a spus revoltat con-damnatul. Până atunci, dacă cererea sa de revizuire va fi respinsă și de Înalta Curte de Casație și Justiție el este sigur că CEDO îi va da dreptate.
Pe de altă parte, avocatul inculpatului, Cătălin Dancu, ne-a declarat că "domnii judecători de la Constanța au demonstrat că, în loc să aplice legea, și să îl pună în libertate pe clientul meu,- așa cum ar fi fost firesc,- le este teamă pentru scaunele lor. Dacă omul ăla (n.r. - Dumitraș) ar fi mințit, de ce nu se face dosar de mărturie mincinoasă pe numele lui? Ei combat declarația omului cu speculații, nu prin probe".
Una peste alta, recursul lui Zvâr-colescu împotriva respingerii cererii de revizuire urmează a se judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție și rămâne de văzut dacă judecătorii colegi cu cei care l-au băgat după gratii pe Zvârcolescu se vor autofaulta și vor dispune revizuirea dosarului. Lucru puțin probabil, chiar și în pofida numeroaselor discor-danțe care există la dosarul cauzei, dar, totuși, rămâne de văzut.
Procurorul Țene: "Este
o aiureală! Am tratat această cauză ca pe oricare alta"
Pentru că inculpatul-condamnat Zvârcolescu a adus acuze directe și deosebit de grave șefei DNA Constanța, procuror Ioana Țene, i-am solicitat, așa cum era și firesc, un punct de vedere cu privire la aspectele relatate de acesta.
Ea ne-a declarat: "Pe denunțător nu l-am cunoscut înainte de efectuarea acestei anchete și nici pe familia lui. Ceea ce susține el (n.r. - Zvârcolescu) este total neadevărat, este o aiureală! Am tratat această cauză ca pe oricare alta. De ce pe parcursul ciclului procesual nu a efectuat vreo cerere de recuzare sau să aducă apoi la cunoștință instanței de judecată?".
Una peste alta, cazul Zvârcolescu reprezintă, chiar și pentru procurorii DNA un succes nesperat, în condițiile în care în procese cu rezonanță mult mai mare (vezi dosarele polițiștilor corupți de la Transporturi, angajaților din administrația publică locală, vameși etc) soluțiile obținute nu au fost nici pe departe la fel de aspre. O altă dovadă în plus că, undeva, Justiția pierde contactul cu realitatea și creează dezechilibre când rolul ei este de a elimina inechitățile.
vvv
Amintim că Zvârcolescu a fost prins, pe 29 noiembrie 2006, în flagrant, la terasa "New Safari", în urma unui denunț făcut de prietenul nepoatei unei bătrâne, ce fusese strămutată din Bulgaria. Elena Bododel era îndreptățită să primească despăgubiri de la Statul Român în valoare de 1,8 miliarde de lei vechi. Cererea a fost formulată în 1999 și a fost aprobată în iunie 2006, iar suma de bani urma a fi luată în două tranșe. Iulian Robert Flodor a aflat că Sorin Bogdan Zvârcolescu ar fi ajutat și o altă persoană cu o problemă similară și a apelat la el pentru a interveni pe lângă membrii comisiei care se ocupau de restituirea banilor. Doar că după ce s-ar fi văzut cu banii, cei care solicitaseră ajutorul nu au mai vrut să-i dea partea lui Zvîrcolescu și l-au reclamat la DNA.

Comentează știrea

Sorin corneschi
28 ianuarie 2015
Adevarat

Intradevar acest zvorcolescu are dreptate Procurorul tene a fost in tinerete colega de serviciu ,cu mama acestui infractor feodor,chiar au fost prietene de familie

Sorin
28 ianuarie 2015
Traficant

Acest feodor sia inscenat 2 furturi de masini,incasand asigurarile, Sia inscenat spargerea casei incasand asigurarea de peste 50000 de euro A furat 3 camione iveco pe care lea vandut cu ajutorul unuia boris din bulgaria A carat cocaina din bulgaria A facut trfic de femei in italia si in irlanda A clonat carduri cu ajutorul unor prieteni bulgari A spart cateva bancomate in spania A furat bani din bancomate cu ajutorul unor carduri clonate A sechestrat 3 persoane pentru anumite datorii Si acum se ocupa cu traficul de cocaina

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0745 secunde