Ștrulă se întâlnește cu Bulă care era bandajat peste tot, plin de vânătăi, un picior rupt și avea ochii viu colorați spre vineți:
- Da’ ce-ai pățit? Ai ajuns sub un TIR?
- Nu, e din cauza noului meu hobby.
- Ce hobby?
- În fiecare noapte, pe la 3, sun la întâmplare numere de telefon și zic: Fraiere, ia ghici, cine sunt?
- Și?
- Săptămâna asta au ghicit patru.
v v v
- Eu nu vorbesc prea mult, zise profesorul de limba română către Bulișor. Când fac cu degetul așa, înseamnă că vii la tablă!
- Nici eu nu vorbesc mult, domnule profesor, eu când dau din cap înseamnă că nu vin!
v v v
Auzi, tu te-ai născut de Black FRIDAY?
- Nu, de ce?
- Pari redusă mintal!
v v v
Un bețiv țipa noaptea pe stradă, cu o cheie în mână:
- Unde e mașina care era înfiptă în cheia asta?
Se apropie un gardian:
- Domnule, sunteți beat și deranjați liniștea publică.
- Unde e mașina care era infiptă în cheia asta?
- Domnule, uitați-vă în ce hal sunteți, aveți și șlițul desfăcut!
Se uită bețivul la șliț:
- Unde e Maria?
v v v
- Cum construiesc oltenii gardul?
- Pun primele trei scânduri și apoi scriu ETC.