Badea Gheorghe și badea Ion au fost aleși să reprezinte România la un congres internațional care avea loc la Londra. Cei doi sunt cazați la Hilton, ca și celelalte oficialități. Când ajung în camere și văd luxul exorbitant de acolo, rămân mască.
Ion, orbit de strălucirea dotărilor, strigă către Gheorghe:
- Mă Gheo, tu vezi că aci tăte-s curate, mă?
- Da, mă Ioane, tare-i fain!
- Da, mă!
- Și în baie curge apa caldă.
- Da, mă Gheorghe! Mare păcat că nu-i duminică, să facem și noi o baie!
v v v
La ora de religie, preotul întreabă:
- Bulă, îți spui înainte de masă rugăciunea?
- Nu, domnule părinte, numai atunci când avem ciuperci la masă!
v v v
Soția, către soț, motivând creșterea nevoilor financiare personale:
- Eu am nevoie de foarte mulți bani: pentru cosmetică, coafură, manichiură, pedichiură...
Soțul:
- Mda, eu sunt norocos, m-am născut frumos!
v v v
- Bulă, ce cadou i-ai cumpărat bunicii, ca să i-l pui sub bradul de Crăciun?
- O minge de fotbal!
- O minge de fotbal? Păi, bunica nu joacă fotbal!
- N-are importanță! Ea cum mi-a cumpărat mie cărți de citit!?