Profesoara îl întreabă pe Bulă:
- Bulă, ce cadou i-ai cumpărat bunicii, ca să i-l pui sub bradul de Crăciun?
- O minge de fotbal!
- O minge de fotbal? Păi, bunica nu joacă fotbal.
- N-are importanță! Ea cum mi-a cumpărat mie cărți de citit?
v v v
Profesorul de logică:
- Curtea școlii are lungimea de 52 metri și lățimea de 38 metri. Ce vârstă am eu?
- 44, domnule profesor, răspunde Bulă.
- Perfect, Bulă! Acum, explică-le colegilor tăi cum ai ajuns la această concluzie.
- Păi, am un vecin pe jumătate nebun ca dvs. și are doar 22!
v v v
Bulă către maică-sa:
- Mamă, s-a spânzurat tata în garaj!
Maică-sa fuge într-acolo repede, cu ochii în lacrimi, și se întoarce descumpănită.
- Bulă, dar nu e nimeni spânzurat în garaj.
- Păcăleală de 1 aprilie, tata e spânzurat în pod!
v v v
Doi scoțieni merg pe stradă. La un moment dat, unul dintre ei scoate un pieptene, și-l trece prin păr, apoi îl aruncă. Celălalt, mirat, îl întreabă:
- De ce l-ai aruncat?
- I se rupsese un dinte.
- Păi, l-ai aruncat pentru un dinte rupt?
- Era ultimul.