Cămila înghețată în deșert

Un tip mergea prin deşert pe o cămilă, de vreo două săptămâni. Rămăsese fără apă, fără mâncare şi suferea îngrozitor din cauza căldurii.

La un moment dat, trece unul, fugind, pe lângă el. Mai merge, ce mai merge şi vede pe altul alergând. Şi tot aşa.

La un moment dat, se ia după unul şi îl întreabă:

– De ce fugi, dom’le, în halul ăsta?

– Lasă-mă, dom’le, că fug.

– Păi văd, dar de ce?

– Păi alergând, se formează nişte curenţi în jurul meu, care fac răcoare şi nu mai sufăr de căldură.

– Interesantă idee!, îşi zice omul nostru.

Se suie pe cămilă şi o îndeamnă să meargă mult mai repede.

Şi într-adevăr se face mai răcoare.

Şi merge el aşa un timp, iar apoi cămila cade lată jos de oboseală.

Se uită omul la ea, încearcă să o scoale – nimic.

– Hmmm, îşi zice el, se pare că a îngheţat de tot.