Ce gândește un bebe la botez

934
Multă lume în casă. Mama s-a coafat, tata are un soi de șervet verde legat de gât, cam ca babețica mea, dar mai îngust. Arată caraghios, am râs de el. Bietul tata, crede că râd de fapt cu el. Oricum, suspect de multă agitație. Presimt că e în legătură cu mine. Ia să stau treaz. Nu, mamă, nu vreau să dorm, nici să mănânc. Voi îmi pregătiți ceva. 

Au mai venit și alții. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă și mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit - ce, ne cunoaștem? Pe voi vă gâdilă necu-noscuții în dormitor? Ia să plâng nițel, poate mă ia mama-n brațe și scap. Deci trag aer în piept, deschid gura și… 

Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu? Acuma m-au trezit. Ce mitocani…Bă, dormeam, da? Ce mă trămbălați atâta? Na, că acum a apu-cat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume ești? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept… 

Credeți că am chef de plimbare? Adică, zău, vă imaginați că asta vrea omul sâmbătă după-amiaza pe la patru, să se dea cu mașina? Și acum ne și întoarcem, că cică au uitat un certificat de naștere. Asta mi se pare o prostie - ce, aveți nevoie de dovezi că m-am născut? Nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeți? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat! 

Oooo, ce de luminițe-n camera asta! Și ce tavan înalt! Miroase cam nașpa, n-ar strica o curățenie. Uite-i și pe tipii ăștia, umblă-n rochii aurii cu mâneci negre, doi bărboși. Na, că unul a pus mâna pe mine - ia gheara, bă nașpetule, ce-i cu manierele astea?

Cântă - sau așa cred ei. Aloouu, ma blues brothers, mai încet că nu mă mai aud gândind! Mă ține-n brațe o tanti, habar n-am cine e, ăia rag de mama focului, e cam multă lume în spate, e și oala mare în stânga, o masă… Cred că ăștia vor să mă mănânce. Trebuie să scap de-aici imediat. Maaaaa-maaaaa! Cât mai tare: MAAAA-MMMAAA! 

Urlu în continuare. Pân-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar, în loc să mă scape din beleaua asta îngrozitoare (în care tot ea m-a băgat, dacă e să mă gândesc), a venit să-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu că am nevoie acum? Ia-mă de-aici, nu-i vezi p-ăștia ce-mi pregătesc? Ce trădătoare… Nu m-aș fi așteptat la așa ceva tocmai din partea ei.

Tanti m-a pasat la nenea, dar tot în spatele bărboșilor stau. Ăia fac vrăjitorii peste cartea de bucate, lumea îi aprobă cu gesturi stranii. În oala aia e apă, m-am prins. Nu văd de-aici dacă e vreun morcov și niscaiva păstârnac înăuntru, dar n-am nicio-ndoială. Cred că mă fac ciorbă. Am încurcat-o rău de tot. Cred c-am și răgușit, dar nu mă las, cineva trebuie să mă salveze și pe mine. Cineva, oricine, ajutor! 

Gata, pân-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe masă, m-au dezbrăcat. Acum m-a luat bărbosul nr. 1 și mă duce spre oală. Acum, ajutor! Nu mă băgaaaa...

WHOA! S-a răzgândit, uite-l că mă scoate. Stai să țip. 

Nu, iar mă bagă-n oală. Mă, nebunule, termină! Iar m-a scos. Devine ridicol. Mai bine dorm.

M-am trezit din nou. Femeie, ia scoate sutienul și fă-te-ncoa. N-am uitat că m-ai trădat acolo. Mi-e foame.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7519 secunde