Ce tăiem de Crăciun?

597
Ce tăiem de Crăciun? - cetaiem-1545235544.jpg

Articole recomandate

La întrebarea din titlu, desigur, toată lumea se gândește la porc! Nefericitul râtos nu poate avea o bătrânețe liniștită, să moară, așa cum se spune, de moarte bună. Trebuie să ajungă gras, ca un porc, apoi să-și aprindă paie-n cap și, final, să guițe, cu limbă de moarte, să se perpelească pe jar, la grătar, să-și bage picioarele în ea de piftie și să-și prindă urechile-n răcituri, pentru nesătulele oamenilor guri!

Să fie gros de șoric și tobă, dar nu de carte, de carne. Apoi, slană, ceva de pomană, jumări, untură, tochitură, friptură... pentru a omului nehămesită gură! Și toate astea, după ce întreaga și scurta lui viață a fost jignit, cu referire, culmea, tot la om: ba că s-a-mbătat ca un porc, ba că s-a murdărit ca porcul sau, tot el!, că tace precum... porcu-n popușoi!

Sau despre nemernicia omului, răsfrântă asupra bietului animal: "Mare porc a fost cutare!". Nemaizicând de a porcului consoartă, care are cam aceeași soartă. Auzi de câte-o țață, vecină, noră sau soacră, cum c-ar fi "Mare scroafă!".

Dar... ne-am abătut de la subiect. Deci, ce tăiem, de Crăciun? Tăiatul porcului de pe listă e demult (a)fumată. Mă refer la cetățeanul de rând, românul de la coadă. El… ce taie? Că de când cu masacru din vară (vezi pesta porcină), rar gospodar cu porc în ogradă, așa că anul acesta tăierile vor fi: tăiatul poftelor, eventual al brazilor de Crăciun, tăiatul lemnelor de foc, tăiatul maionezei, tăiatul la burtă și tăiatul… din țară, afară!

Ananie GAGNIUC

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 20 Decembrie 2018
Stire din Fun : Înnebunit de secretara cea blondă
Miercuri, 19 Decembrie 2018
Stire din Fun : Să facem economie!
Miercuri, 19 Decembrie 2018
Stire din Fun : Orb, dar curajos!
Marţi, 18 Decembrie 2018
Stire din Fun : Domnule doctor, glumiți!
Luni, 17 Decembrie 2018
Stire din Fun : Ce spun berile și părul dezordonat
Pagina a fost generata in 0.3673 secunde