Dilemele unui soț cu simțul umorului

Am niște copii superbi. Slavă domnului că m-a înșelat nevastă-mea…

Până la noaptea nunții, nevastă-mea se temea de întuneric. După asta m-a văzut pe mine gol și de atunci se teme și pe lumină…

Nevasta mea este cea mai neisprăvită bucătăreasă. Noi ne spunem rugăciunea întotdeauna după cină…

Odată, cineva ne-a furat mașina. Mi-am întrebat nevasta dacă a văzut cumva cum arătau hoții. Mi-a răspuns că nu, dar a notat numărul mașinii…

I-am spus dentistului meu că mi s-au îngălbenit dinții. Sfatul lui a fost să-i asortez cu o cravată maro…

I-am spus psihiatrului meu că sunt trist, întrucât pe mine toată lumea mă detestă.

Mi-a răspuns să nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am întâlnit încă cu toată lumea…

Când eram copil, părinții mei se mutau adesea dintr-o casă în alta, dar eu i-am găsit de fiecare dată…

Eu și soția mea am trăit fericiți 20 de ani. Apoi ne-am întâlnit unul pe altul…

M-am dus la psihiatrul meu și i-am povestit: "Doctore, în fiecare dimineață când mă uit în oglindă mă apucă brusc o senzație cumplită de vomă. Ce crezi că am?" Mi-a răspuns: "Nu știu, dar cu vederea - cert - stai impecabil!"