Discuţii între un ateu şi Dumnezeu

Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumusețile naturii:

- Ce copaci impresionanți! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase!

La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate. Când se întoarce, vede un urs ca-n povești, mare, frumos, sănătos şi cu poftă de mâncare.

Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiție fizică, așa că îl urmează conștiincios. Omul era atât de îngrozit, încât, la un moment dat, se împiedică şi cade. Ursul îl apucase deja de un picior, așa că omul, paralizat de frică, răcnește:

- Doamneeee!

În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheță în poziția în care se afla, pădurea rămase neclintită şi o lumină se revarsă din cer. Tipul, șocat, auzi o voce:

- Mi-ai negat existenţa toată viața, le-ai explicat şi altora că sunt un mit, ai pus toată creația Mea pe seama întâmplării cosmice... Vrei acum să te salvez? Pot eu să te consider credincios cu adevărat?

Ateul se uită fix în lumină şi răspunse:

- Aş fi ipocrit să îți cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuși într-un fel să devină ursul creștin?

- Foarte bine, răspunse vocea.

Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni. Ursul îl eliberă din ghearele sale, își împreună labele din faţă şi spuse:

- Doamne, binecuvântează aceste bucate. Amin!