Concurs Doi pe-o pilă…

Bărbatul o privește cu înțelegere și ar face orice să nu o mai vadă tristă. O pierde din ochi, ea se pierde într-ai lui, deși în jurul lor sunt și alți ochi, foarte mulți. El simte că ea are nevoie de o mângâiere, ea consideră că nu trebuie să pui la încercare o inimă devotată și, pe nesimțite, se fac primii pași. El se ține cu mâna de burtă și zice:
- Doamne, nici aici nu mă lasă ulcerul ăsta!
Ea îl prinde de mână și se împotrivește:
- Nu se poate, ulcer am eu!
- Măcar de-ar fi numai atât. Stau prost și cu bila.
- Și pe mine mă doare cam des…
- Vorbeam de o dischinezie biliară.
- Extraordinar, și eu am. Cum e la tine? Secretă sau nu?
- E la vedere, au văzut-o doctorii.
-Ziceam: e leneșă sau prea iute? Vrednică?
- Strângătoare.
- În domeniul alimentar, oricui i se poate întâmpla. Prea multe răcoritoare, prea multe grăsimi, prea multe controale, prea multe dulciuri, prea multe alcoolice, prea multe tentații, dom’le!
- Mie-mi spui? Doar sunt din același sector.
- Nu se poate!
- Ba se poate, magazinul 303, secția diverse alimente, raftul V.
- Eu sunt la raftul VI, aaa…același magazin, tot… orașul…
- Cum s-ar zice, din aceeași familie alimentară. Și surâse strâmb.
-Aștept să-mi vină rândul, clătină el semnificativ din cap.
- La fel, surâse ea.
- Îmi închipui că e vorba de…
- … ordinul miilor. Dar nu-i niciun bai, am pe cineva sus.
- Sus, sus?
- Destul de…
- Ritosul?
- De unde știi?
- Păi tot cu el și eu…
- Nu se poate?!
- Ba se poate… ba nu se poate… ba se poate… se poate orice!
Și cei doi se îmbrățișară zgomotos, în văzul tuturor, ca și când se cunoșteau de când lumea.
- Ne potrivim, o flată el. O să lucrăm în același sector… O să ne clădim o casă cât un palat…
Tocmai în acel moment traversa sala tribunalului Ritosul, cu haine vărgate, escortat de o patrulă. Noile cunoștințe se desprinseră unul din brațele celuilalt, păliră și se priviră cu dușmănie.
- Omul tău! scrâșni bărbatul.
- Ba al tău! - spuse femeia, apoi leșină…