Fructe de peste 3.000 de ani, descoperite în Egipt

658
1 min citire
Opt coșuri pline cu fructe relativ bine conservate, deși vârsta lor estimată este de peste 3 milenii, au fost descoperite în deja legendarul mormânt al faraonului adolescent Tutankhamon, a anunțat Consiliul Suprem al Antichităților de la Cairo. O echipă de arheologi egipteni a descoperit aceste coșuri cu fructe în sala comorii din mormântul lui Tutankhamon, aflat în Valea Regilor. Fructele făceau parte din ofrandele destinate faraonilor morți. Coșurile în care se află fructele au înălțimea de 50 de centimetri. În același loc au mai fost descoperite alte 20 de coșuri cu înălțimea de 1 metru ce poartă pecetea regelui copil Toutankhamon și în care se află alte ofrande menite să-l însoțească pe faraon în lumea de dincolo. Aceste coșuri vor fi desfăcute în zilele următoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0333 secunde