Berbec: Ai parte de o surpriză de zile mari. Este vorba despre o sumă de bani, menită să fie investită în câteva piese de mobilier la care ai tot visat în ultima perioadă. Ai mare grijă la alegerile pe care le faci!
Taur: Nici nu a trecut bine săptămâna asta aglomerată și obositoare, că alta de același fel se pregătește să vină. Ai atât de mult de lucru, încât nu faci față. Structurează-ți agenda în funcție de priorități.
Gemeni: Tu și partenerul de viață vă sincronizați perfect... de obicei. Nu și când vine vorba despre alegerea locurilor în care urmează să vă petreceți vacanța mult visată. Ar trebui să mai lași de la tine!
Rac: Perfecționismul este marele tău defect. Vrei ca totul să fie făcut ca la carte, fără urmă de greșeală sau îndoială. Minunat ar fi să te mai relaxezi o perioadă și să vezi că lucrurile nu sunt chiar atât de dezastruoase.
Leu: Partenerul de viață știe că tu meriți mult mai mult decât el îți oferă, dar nu face nimic pentru a schimba acest lucru. Când te vei trezi la realitate, vei vedea că trăiești o relație disfuncțională, care nu te face fericit.
Fecioară: Împlinirea ta sufletească vine din timpul petrecut alături de cei mici. Este incredibil cât de multă energie îți dă distracția cu ei. Dacă timpul ți-ar permite, ai sta cu ei toată ziua.
Balanță: Pleci cu grupul într-o scurtă vacanță și ești pus față în față cu o multitudine de provocări și experiențe care mai de care mai palpitante. Contrar părerii tale despre tine, te vei descurca perfect.
Scorpion: Atunci când cineva încearcă să te bată la cap cu probleme care nu au nici cea mai mică legătură cu tine, încearcă să te retragi ușor și sigur. Păstrează-ți energia pentru momentele cu adevărat importante.
Săgetător: Răutățile celor din jur au devenit rutină. Și reacțiile tale la fel. Știi la ce să te aștepți și nimic nu te mai surprinde. Bagi mâna în foc pentru mulți dintre prietenii tăi. Te-ai gândit că nu mereu este un lucru bun?
Capricorn: Pune în balanță cele două oferte de muncă pe care ți le-a prezentat un prieten. Tu vrei să faci multe lucruri deodată și ai fi în stare să le accepți pe ambele. Dar nu uita că nu vei face față fizic!
Vărsător: Posibile schimbări la locul de muncă, urmate de un program mai lejer. Chiar dacă vine sfârșitul de săptămână, tu trebuie să duci la bun sfârșit sarcinile de serviciu, astfel încât momentele de tensiune să fie excluse.
Pești: Cineva te cucerește prin inteligență. Nu te așteptai ca acea persoană, pe care mereu ai desconsiderat-o, să fie în stare să transmită atât de multe informații în atât de puține cuvinte. Treptat, vă vor lega sentimente puternice.