Berbec: Dimineață, o rudă vă dă o veste cu care vă indispune. S-ar putea să fiți nevoit să plecați într-o călătorie lungă. Cu toate acestea, starea de spirit va deveni bună în cea de-a doua parte a zilei.
Taur: Dimineață, primiți vești bune de la o rudă care s-ar putea chiar să vină în vizită. Nu este momentul potrivit, dar acceptați totuși. Vă recomandăm să evitați discuțiile în contradictoriu cu partenerul de viață.
Gemeni: Aveți de rezolvat o mulțime de probleme și s-ar putea să nu fiți prea bine dispus. Nu vă asumați riscuri! Șansele de reușită sunt minime astăzi, din cauza ineficienței cauzate de oboseală.
Rac: Dimineață, s-ar putea să vă schimbați programul din cauza unor probleme personale neprevăzute. Un prieten de familie vă propune să vă asociați cu el într-o afacere promițătoare. Vă va surâde ideea.
Leu: S-ar putea să plecați într-o delegație. Nu sunteți prea bine dispus și aveți tendința să exagerați. Vă sfătuim să nu vă susțineți părerile cu încăpățânare și, în general, să evitați discuțiile în contradictoriu.
Fecioară: Dimineață, sunteți nervos din cauza neînțelegerilor cu o femeie mai în vârstă din familie. Vă recomandăm să evitați întâlnirile cu prietenii și cu rudele, pentru că riscați să le stricați buna dispoziție.
Balanță: Nu sunteți mulțumit de nimic și țineți neapărat să schimbați ceva, fie prin casă, fie în general. S-ar putea să nu reușiți să obțineți un împrumut după care ați alergat în ultimele zile.
Scorpion: Se pare că sunteți nervos pentru că nu vă ajung banii. Nu vă pierdeți răbdarea! Un prieten este dispus să vă împrumute cu cât aveți nevoie.
Săgetător: Dacă doriți să faceți o investiție, vă sfătuim să nu vă grăbiți. Astăzi șansa nu vă surâde. Ar fi bine să nu riscați dacă vreți să nu ieșiți în pagubă.
Capricorn: Dimineață, s-ar putea să fiți indispus din cauza unor încurcături pe plan financiar. Vă recomandăm să vă păstrați calmul și să fiți prudent, mai ales în activitățile co-merciale, pentru că riscați să comiteți o ilegalitate fără să vă dați seama.
Vărsător: Vă sfătuim să fiți atent la cheltuieli, ca să nu ajungeți la discuții cu partenerul de viață. Pentru a evita o ceartă, ar fi bine să mergeți împreună la cumpărături.
Pești: Se pare că sunteți nervos din cauza unor mici probleme financiare. Vă recomandăm să vă păstrați cumpătul în tot ce faceți. Ar fi bine să țineți cont de sfaturile unei rude mai în vârstă, căci vă spune bine ce vă spune!