Berbec: Ai o zi productivă pe toate planurile. La serviciu, un coleg îți va face o surpriză plăcută, iar în familie, începi să te relaxezi și să te detașezi de problemele inerente. Cu banii stai bine, iar la capitolul sănătate ești în parametri.
Taur: Când credeai că totul este pierdut, primești un telefon care răstoarnă situația fără ieșire. Nici nu sperai la așa rezolvare. Un nou loc de muncă sau o avansare îți aduc stabilitatea financiară de care aveai nevoie.
Gemeni: A ieșit soarele și pe strada ta. Faci ce îți place și nu te plângi de nimic. Partea financiară este mulțumitoare, iar acasă, cei dragi îți înțeleg pasiunea pe care o ai.
Rac: În ultima vreme, te-ai zbătut să-ți depășești condiția. Ai început un proiect nou pentru care ai muncit pe brânci. Mai ai un pas și primești o bonificație sau un post nou.
Leu: Întâmpini unele probleme conjugale care-ți dau bătăi de cap. Dar cum dragostea învinge tot, până la finalul zilei ai și uitat. La serviciu, te descurci cu orice provocare.
Fecioară: În ultima vreme, mergi în pagubă. Ba ți s-a stricat mașina de spălat, ba ai schimbat o piesă la aparatul de aer condiționat. Cam multe cheltuieli neprevăzute, așa că o rezervă de bani ar fi minunată.
Balanță: Norocul este de partea ta și nu faci niciun efort pentru asta. Nu te lăsa dus de val și fii atent că s-ar putea să pierzi tot ce-ai construit fără prea mult efort. Te așteaptă o seară romantică lângă cel drag.
Scorpion: Ai multe treburi de făcut, ai de achitat facturi, faci cumpărături și ziua a trecut. Pentru sufletul tău nu mai ai timp, dar poate că mâine ieși la o plimbare cu prietenii. Nu-ți neglija sănătatea și fă mai multă mișcare.
Săgetător: Simți nevoia să mai faci și altceva decât muncă și iar muncă. Ia-ți persoana iubită și petreceți o seară romantică într-un loc plăcut vouă.
Capricorn: Te întâlnești cu prieteni buni pe care nu i-ai mai văzut de ceva vreme. Mergeți să mâncați împreună și depănați amintiri până târziu. Ce vremuri!
Vărsător: Te-ai săturat să fii luat de prost. E momentul să pui piciorul în prag și să spui ce ai pe suflet. Gândește-te pe viitor să nu lași loc de interpretări.
Pești: Ai nevoie de decizii ferme. Un sfat venit din partea unei persoane importante te va ajuta. În familie, vrei să schimbi unele lucruri, dar ești atent să nu-i nemulțumești pe cei dragi.