Berbec (21 martie - 20 aprilie): Se pare că sunteți nemulțumit de tot ce se petrece în jur și vă ieșiți ușor din fire. Nu exagerați și controlați-vă reacțiile. Evitați discuțiile aprinse cu persoana iubită!
Taur (21 aprilie - 21 mai): În cursul dimineții, colaborarea cu un partener de afaceri vă dă dureri de cap. Totul pornește de la bani: se pare că nu vă înțelegeți în legătură cu o investiție.
Gemeni (22 mai - 21 iunie): Dimineață se pare că reușiți să vă dezamăgiți un prieten apropiat. Sunteți predispus la gafe. Nu îi căutați nod în papură partenerului de viață.
Rac (22 iunie - 22 iulie): Probleme financiare de neluat în seamă. Nu este cazul să vă faceți probleme. Faceți totul cu răbdare și ascultați-vă intuiția.
Leu (23 iulie - 22 august): Cei din jur vă acuză că îi sâcâiți prea mult. Neînțelegerile cu un prieten apropiat vă dau de gândit. Fiți calm și prudent, ca să evitați discuțiile inutile.
Fecioară (23 august - 21 septembrie): Ar cam fi momentul să nu acordați prea multă importanță unor probleme mărunte și să nu mai exagerați. Vi se oferă ocazia să ieșiți în aer liber împreună cu persoana iubită.
Balanță (22 septembrie - 22 octombrie): S-ar putea ca partenerul de viață să nu fie de acord cu achizițiile pe care intenționați să le faceți pentru locuință, ceea ce nu vă convine deloc.
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie): Aveți o stare de nervo-zitate greu de controlat. Atenție, că riscați să vă certați cu cei din jur. După-amiază ar fi bine să vă relaxați în mijlocul familiei.
Săgetător (22 noiembrie - 20 decembrie): Sunteți irascibil și există riscul ca nervozitatea excesivă să vă pună în situații delicate. Păstrați-vă calmul!
Capricorn (21 decembrie - 19 ianuarie): Este riscul ca în prima parte a zilei să aveți dificultăți de concentrare. Organizați-vă mai bine, ca să puteți evita eventualele neplăceri.
Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie): Faceți eforturi pentru a finaliza lucrările începute și aveți grijă să nu neglijați problemele familiale. Ascultați atent și propunerile partenerului de viață!
Pești (19 februarie - 20 martie): Ar fi bine să vă stăpâniți nervii, pentru ca micile conflicte să nu degenereze. Amânați călătoriile de afaceri și întâlnirile cu amicii. Relaxați-vă în familie.