Berbec
Eşti încă destul de retras, contemplezi mai degrabă decât să iei atitudine. Este clar faptul că nu eşti pregătit să mergi mai departe cu unele planuri.
Taur
Această zi te surprinde gândindu-te la obiectivele tale pe termen lung sau chiar făcând ceva în vederea atingerii lor. Simţi, totuși, mai mult nevoia unui repaus fizic, dar şi mental.
Gemeni
Te gândești la planuri de viitor, semn că apar şanse de a face progrese în privinţa lor. Ai idei despre cum ai putea să le transformi în realitate şi ai lângă tine şi persoane care te pot ajuta mult.
Rac
Ai multe lucruri pe cap şi faci tot posibilul să te ocupi de ele cât de bine poţi. Apar oportunităţi de a te distinge de restul angajaţilor la serviciu, de a-ţi consolida relaţia cu superiorii.
Leu
Ești aproape de a ajunge la o concluzie cu privire la unele oportunităţi de investiţie care ar trebui finanţate din bugetul de familie. Începi să faci primii paşi către obiectivele tale profesionale.
Fecioară
Ai, şi astăzi, multe lucruri de făcut în raport cu partenerul de viaţă şi/sau cu cei cu care lucrezi. Discuţiile voastre vor căpăta o nuanţă mai aplicată începând de după-amiază.
Balanță
Dimineaţa te surprinde destul de ocupat, dar cu nivelul de energie ridicat. Profită de această oportunitate pentru a te ocupa în prima parte a zilei de treburile complicate.
Scorpion
Petreci mai mult timp, de dimineaţă, alături de persoana iubită şi/sau de cei mici. Sau poate că faci anumite lucruri pentru ei în pauzele de la serviciu.
Săgetător
Îţi respecţi angajamentele luate faţă de partenerul de viaţă. Îţi va prinde bine să ai parte de momente de calitate alături de cei dragi.
Capricorn
Te intersectezi cu unele oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi de valorificare a economiilor prin intermediul investiţiilor. Te pui pe picioare pe plan financiar.
Vărsător
Ai programate întâlniri de afaceri sau cu persoane din anturajul lor apropiat. Ştii când este cazul să te impuni şi când să lași de la tine pentru a ajunge la un punct de vedere comun tuturor.
Pești
Atragi atenţie pozitivă în direcţia ta, dar şi unele oportunităţi extrem de valoroase. În a doua parte a acestei zile, s-ar putea să te intersectezi cu oportunităţi de suplimentare a veniturilor.