HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele MARȚI

418
HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele MARȚI - logohoroscop-1701110301.jpg

Articole recomandate

Berbec: Chiar dacă ești convins că nu ai ce să afli de la cei din jur și că tu ești acela care ar trebui să le ofere lecții despre orice, tot ar fi bine să vezi ce are de spus fiecare dintre ei. Nu te mai considera centrul lumii.

Taur: Astăzi, cel mai mult contează să fii cu picioarele pe pământ, pentru că ai de semnat chestiuni importante, menite să-ţi schimbe viaţa. Grijă mare la înşelătorii.

Gemeni: Traversezi o criză de încredere a celor din familie, dar și a partenerilor. Tot ce faci în această perioadă va conta pentru concluziile la care vor ajunge, pentru că ai cam dezamăgit.

Rac: Ai ocazia să descoperi valoarea gesturilor simple, dar sincere, cele care îți aduc și inspirație, pe lângă recunoștința celor față de care alegi să le faci.

Leu: Ești convins că ai nevoie de ajutorul unor persoane cu autoritate, ca să depășești anumite probleme, dar acei oameni vor pune condiții, iar acestea nu vor fi puține și nici ușor de îndeplinit.

Fecioară: Ai tendința de a exagera valoarea unor cuvinte, fie ele și unele de încurajare. Asta arată fie un deficit de încredere în sine, fie o înclinație spre orgoliu, de care nu ești conștient.

Balanță: Mulți ochi sunt îndreptați spre tine. Este important să faci ceea ce trebuie, fiindcă, dacă greșești, scuzele le vor auzi doar unii, foarte puțini.

Scorpion: Ai la dispoziție o zi în care mintea îți este ceva mai limpede, trecutul nu mai invadează prezentul și poți lua decizii ceva mai inspirate decât cele din ultima vreme.

Săgetător: Primești semnale clare de la prieteni, protectori sau de la rude. Este posibil să ți se îndeplinească o dorință, poate nu cea mai arzătoare, dar totuși ceva ce te va face fericit și încrezător în propriile forțe.

Capricorn: Te poți înșela singur cu ideea că numai o atitudine rece te va ține departe de problemele pe care ar urma să ți le facă cei dragi. Fii deschis la conversații și apropie-te de persoanele din familie.

Vărsător: Poate că nu vei descoperi ce secrete au fost ascunse față de tine, dar cu siguranță, dacă ești pregătit să te analizezi, vei afla multe lucruri despre tine.

Pești: Te pui pe treabă de la primele ore, pentru că îţi doreşti să recuperezi timpul pierdut. Ar fi bine, totuși, să ții cont de limitele pe care ți le impune starea de sănătate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 28 Noiembrie 2023
Stire din Fun : După o săptămână printre muncitori
Marţi, 28 Noiembrie 2023
Stire din Fun : BANCURI
Luni, 27 Noiembrie 2023
Stire din Fun : Alergicul şi albinele pașnice
Luni, 27 Noiembrie 2023
Stire din Fun : Unde-i lege, nu-i tocmeală
Luni, 27 Noiembrie 2023
Stire din Fun : BANCURI
Duminică, 26 Noiembrie 2023
Stire din Fun : BANCURI
Duminică, 26 Noiembrie 2023
Stire din Fun : Fiica se întoarce din luna de miere
Pagina a fost generata in 0.3219 secunde