Berbec: Ar fi bine să te ocupi de problemele concrete, cele care trebuie rezolvate fără alte amânări. Vei fi tentat să-ți pierzi timpul cu discuții inutile, zicând că faci un lucru bun dacă stai și asculți ce au de spus unii dintre cei din anturajul apropiat.
Taur: Ai parte de momente agreabile, combinate cu o mulțime de îngrijorări, unele realiste, altele cam fanteziste. Bine ar fi să privești cu mai mult calm orice problemă și să îți păstrezi încrederea în puterea de a o rezolva.
Gemeni: Este un moment bun pentru a progresa în demersurile începute deja sau chiar cele la care lucrezi de mai mult timp. Va fi nevoie de un efort mai mare de concentrare din partea ta, pentru că vor apărea multe piedici neașteptate.
Rac: Este o zi în care răbdarea e floare rară, iar hărnicia și sporul sunt mult diminuate din cauza unor neînțelegeri ciudate între oameni. Vei reuși să rezolvi câte ceva, cu condiția să nu te lași dus de valul emoțiilor celor din jur.
Leu: Există riscul unor contradicții acute cu cei din familie sau chiar cu superiorii, din cauza unor neclarități, nu a unor probleme reale, pe care să le poți gestiona așa cum știi foarte bine să o faci.
Fecioară: Este important să ții cont de ceea ce-ți șoptește propria intuiție, chiar dacă îți contrazice anumite obiceiuri, cum ar fi acela de a discuta cu apropiații despre aceleași probleme, fără să se contureze soluții reale.
Balanță: Cei din jur sunt ocupați cu ale lor și ți-e greu să le ceri ajutorul și poate că e mai bine așa, mai ales dacă e vorba despre probleme personale. E mai înțelept să te ocupi tu de problemele tale și să ceri sfaturi doar din când în când.
Scorpion: Ești capabil să percepi foarte exact direcția în care se îndreaptă un anumit proiect în care ești implicat acum. Bine ar fi să-ți folosești această abilitate și pentru a percepe starea de spirit a celor cu care colaborezi.
Săgetător: Ar fi bine să selectezi cu mai multă atenție scopurile pentru care depui eforturi în acest moment, să faci alegeri constructive. Este mai bine să faci mai puțin în direcția cea bună, decât mult într-o direcție greșită.
Capricorn: Poate că ți se pare a fi o zi sau o perioadă decisivă, dar nu este sau nu este în felul în care o vezi tu acum. Este mai mult o perioadă în care multe iluzii sunt spulberate, pentru a lăsa loc unor adevăruri dureroase, dar utile pe termen lung.
Vărsător: Ceri prea mult la cei din mediul de la serviciu, mai ales dacă te frământă vreo ambiție anume. Poate ar fi fost o alegere mai bună să construiești un traseu profesional solid, care să te ducă la un progres sigur.
Pești: Este bine să nu-ți măsori șansele de a-ți vedea împlinite anumite dorințe sau aspirații arzătoare în contextul actual. Mai bine lași pe altădată aceste preocupări și te ocupi de ceea ce poți face în prezent.