Înmormântarea la români

818
Înmormântarea la români - inmormantare-1331309255.jpg
1. A crăpat nea Gică. Constatăm asta. Înainte de a suna un medic sau de a scoate certificat, sunăm pe toți cei care îl știu sau nu pe Gică și anunțăm decesul.

2. Revenim cu certificatul și ne facem loc printre oamenii care au venit să îl vadă pe Gică mort și să bea gratis o țuiculiță. Între timp, Gică e ținut pe masă trei zile. Așa mort, da.

3. Sunăm popa. Ne rugăm de popă să vină de parcă ar fi ceva nemaipomenit în cariera lui și ne împrumutăm de bani, că dacă nu e mulțumit ni-l lasă pe nea Gică pe masă și se cară.

4. Convoiul: Unul cu un brad/pom/schelă cu fructe agățate în ea, unul cu o cruce, toți cu lumânări. Alții cu steaguri și prosoape. Minim încă doi cu sfeșnice. Minim încă doi cu coroane. Încă vreo doi care să ducă "darurile" – obiecte de uz personal, bucăți de material textil, batiste, mobilă, o găină(uneori vie, care se trece peste groapă), etc.

5. Bocitoarele sunt foarte importante. De multe ori, nu au absolut nicio treabă cu răposatul și îl vor boci pe un nume generic, de exemplu "Vasile".

6. Îi cinstim bine pe toți, că doar n-au venit să îl îngroape pe unul, au venit să crape în ei și să bea. Pornim cortegiul.

7. Ajungem la biserică. Ne dăm foc cu lumânări, umplem tot de ceară, urlăm TARE să știe lumea că noi suferim pentru că "a murit Gică, băăăă". În timpul slujbei, creăm confuzie și război, aruncând cu bani și bomboane către liota de cerșetori.

8. La cimitir. Se sapă groapa, se urlă, se trece găina, se desface pomul, se împart prosoape și restul de daruri (teoretic oamenilor săraci, practic tot între neamuri, pe principiul "nimic nu se pierde, doar se împrumută"), se bea, se stropește cu vin mormântul, continuă slujba.

9. După cimitir. Se merge la casa lui Gică unde se bea, se bea, se bea, se mănâncă cel puțin 3 feluri de mâncare, se ia și la pachet, se vorbește despre politică, vreme, rapiță, inflație, chirii, varice, butoaie, vinul de anul ăsta, nunți, botezuri, femeia vecinului, orice numai de Gică nu.

10. După ce l-ai îngropat, reiei paranghelia la trei, nouă, 40 de zile, un an, etc. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Fun : Cel mai tare martor din proces
Vineri, 09 Martie 2012
Stire din Fun : Primii în Eden
Joi, 08 Martie 2012
Stire din Fun : Soția geloasă
Joi, 08 Martie 2012
Stire din Fun : Așa avocat, mai rar…
Pagina a fost generata in 0.4812 secunde