Lele, adu sarmalele! Lele!

Nu e nuntă, la români, fără sarmale! Nici Căciun, nici Paște, nici sărbători naționale, tradiționale sau creștinești, de amploare. Românul o cere, sarmaua-i la putere!

Sarmaua, caneaua, ocaua, pingeaua, podeaua, "iu-iu-iu și a-ua-ua!", sunt cuvintele care definesc... neamul românesc, când e vorba de petreceri, chef și voie bună. În primul rând ele, sarmelele! Li s-au închinat poeme, s-au scris sumedenie de poezii despre ele, au apărut j’de mii de anecdote, snoave, s-au umplut ceasloave cu ode închinate acestor minunate bucate...

Până și eu, printre câteva sfaturi (glumețe), de ținut cont la ospețe, am scris, ca o regulă de politețe, că la masă, sarmalele care nu încap complet în gură, se vor pune înapoi, în farfurie, cu furie. Și că, eventualele sarmale care cad pe rochia vecinei, se vor servi tot cu furculița. Mai mult, am diversificat modul lor de preparare: pot fi împachetate în foi de varză, foi de viță, dar și foi de cort sau foi de drum... Un prieten al meu, care ochise un serviciu bun și bănos, la o firmă, s-a dus la bos și i-a dus... o oală de sarmale! A obținut postul! Alea chiar au fost sarmale de... post! 

Sunt pe cale a face un elogiu și-o statuie acestor sarmale! O sculptură în piatră sau marmură, reprezentând celebrele sarmale, iar pe soclu să scrie: "Omagiu acestor milenare produse alimentare! Românii lasă goale oale de sarmale. Neuitată recunoștință acestei sarmale, trâim sub stăpânirea domniei sale!"

Hai, c-am luat-o razna! 

Ananie GAGNIUC