Măicuța, și nefericită și supărată

La stareța unei mănăstiri de maici se prezintă sora Maria, dornică să se dedice cu totul vieții monahale. Maica stareță îi spune de la început:

- Mănăstirea noastră are o regulă foarte strictă, numită proba tăcerii. Poți să rămâi aici cât dorești, dar nu ai deloc voie să vorbești decât dacă îți dau eu voie.

Sora Maria acceptă și rămase în mănăstire. După cinci ani, maica stareță o cheamă la ea și îi spune:

- Iată, ești cu noi de cinci ani de zile. Ai voie să spui două cuvinte.

- Pat tare, spuse sora Maria.

- Regret să aud asta, răspunse stareța, o să-ți dăm un pat mai bun.

După alți cinci ani, iarăși o cheamă stareța la ea și îi îngăduie să spună încă două cuvinte.

- Hrană proastă, spune sora Maria.

Maica stareță o asigură că hrana va fi mai bună în viitor și mai trecură încă cinci ani. După al cincisprezecelea an, maica stareță o chemă din nou și îi ceru să spună două cuvinte.

- Eu plec, spuse sora Maria.

- Probabil este cel mai bine, răspunse stareța, și-așa n-ai făcut decât să te plângi de când ai venit aici…