Poveste haioasă despre Rai și Iad

1019
Poveste haioasă despre Rai și Iad - fb9747406f67a316a761832fe0422cea.jpg
Într-o zi, o directoare de succes de la Resurse Umane a fost călcată de un autobuz în timp ce se plimba și a murit. Sufletul ei a fost întâmpinat la porțile Raiului de către Sf. Petru în persoană.
- Bine ai venit în Rai! Dar înainte să te instalezi, se pare că avem o problemă. Vezi tu, n-am mai avut niciodată un director de la Resurse Umane care să ajungă până aici și nu suntem prea siguri ce să facem cu tine.
- Nicio problemă, doar lăsați-mă înăuntru.
- Aș vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi în Iad și una în Rai și apoi vei alege în care din ele vei vrea să-ți petreci eternitatea.
- De fapt eu m-am decis. Prefer să rămân în Rai.
- Îmi pare rău, regulile sunt reguli.
Și astfel Sf. Petru o pune într-un lift și o duce direct în Iad. Ușile s-au deschis și ea s-a trezit călcând pe iarba verde a unui teren de golf minunat. Mai departe era un local, iar în fața ei toți prietenii - directori cu care lucrase. Toți o aclamau. Au alergat toți spre ea, au sărutat-o pe ambii obraji și au discutat despre vremurile trecute. Au jucat o rundă excelentă de golf, apoi seara s-au dus în local, unde au servit o cină excelentă cu friptură și homar. Apoi femeia a făcut cunoștință și cu Diavolul, care era de fapt un tip de treabă (chiar drăguț) și s-a distrat de minune spunând bancuri și dansând. Toți au dat mâna cu ea și și-au luat rămas bun în timp ce se urca în lift.
Următoarele 24 de ore și le-a petrecut în Rai, odihnindu-se pe nori și cântând la harpă. S-a distrat de minune, iar cele 24 de ore au trecut fără să-și dea seama.
Sf. Petru a venit și a luat-o:
- Deci, ai petrecut o zi în Iad și una în Rai. Acum, poți să-ți alegi eternitatea!
- În Rai a fost beton, dar cred că m-am simțit mai bine în Iad.
Așa că Sf. Petru a escortat-o la lift, care s-a reîntors în Iad. Când ușile s-au deschis, s-a trezit într-un peisaj dezolant, pustiu, acoperit cu gunoi și mizerie. Prietenii ei erau îmbrăcați în zdrențe și colectau gunoaie în saci. Diavolul a venit și el și și-a pus brațul în jurul ei.
- Nu înțeleg, spuse femeia tremurând, ieri, când am fost aici, era un teren de golf și un local unde am mâncat homar, am dansat și m-am simțit bine. Acum nu mai e decât pustiu și gunoi, iar prietenii mei sunt toți mizerabili.
Diavolul s-a uitat la ea și a zâmbit:
- Ieri te recrutam, dar azi ești angajată…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 09 Februarie 2011
Stire din Fun : Cugetări despre femei și căsătorie
Luni, 07 Februarie 2011
Stire din Fun : Definiția bețivului
Pagina a fost generata in 2.1662 secunde