Răbdare de fier

Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea, aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:

- Doamna, dar sunt puse invers!

Într-adevăr, erau puse greșit... Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă, atunci băiețelul a zis:

- Cizmulițele astea nu sunt ale mele!!!

În loc să țipe la el: „De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl descalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus:

- Sunt cizmulițele fratelui meu! Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi!

Acum ea nu mai știa ce să facă... Să plângă sau să râdă? A reușit totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, în sfârșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:

- Și acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun în mâini ca să poți pleca afară!

- Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pierd!