Scrisoarea unui tânăr german. Femeile din România…

"De la aeroport până la București, am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de taxat, 180 de kilometri. Plasarea aeroporturilor la distanță mare de aglomerările urbane mi s-a părut o dovadă de înțelepciune.

În cele două zile de când mă aflu aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic.

În autobuze, troleibuze și tramvaie, nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-și biletele la control. Controlorii, constituiți în echipe, verifică discret buzunarele și poșetele pasagerilor. Automobiliștii organizează spontan, pe străzi, originale concerte de claxoane, așa cum noi facem, în familie, prin tradiție, muzică de cameră. Sunt momente de comuniune sufletească de neuitat. Unii șoferi ies din mașini și adaugă la această muzică instrumentală propria lor voce, transmițându-și unii altora mesaje scurte, dar energice.

Toate canalele TV, nu numai cele pentru adulți, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR Cultural, a refuzat să-și îndeplinească această datorie față de tineri ca mine și a fost, pe bună dreptate, desființat.

Plagiatul se pedepsește în România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se dă o palmă morală, fiind numiți prim-miniștri sau miniștri, ca să se rușineze de fapta lor.

Polițiștii sunt oameni cultivați, schimbă idei între ei în săli cu multe mese, nu-și pierd timpul cu criminali, tâlhari și violatori. Miniștrii de Interne vorbesc în mod curent de Socrate și Platon.

Bătrânii din România se ocupă cu mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din Germania. Își cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt și eventual câțiva cartofi.

Fetele de aici se îndrăgostesc ușor, nu ca nemțoaicele noastre, cărora poți să le reciți opera lui Goethe în întregime și abia dacă reușești să obții o plecare a pleoa-pelor în semn de aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel și mi-a declarat că mă iubește nebunește. Era naivă, nu știa cum arată bancnotele de 100 de euro și i-am dat una ca să o studieze în liniște acasă. Nu înțeleg, dragii mei părinți, de ce v-ați arătat îngroziți când v-am anunțat că urmează să plec în România.

Vă îmbrățișez pe amândoi, Hans".