Sex în Carrefour

4458
1 min citire
Sex în Carrefour - supersexygirls1-1348869519.jpg
Trei cupluri vroiau să intre în rândul oamenilor bisericii, așa că s-au dus la un preot să îl întrebe ce să facă.
Preotul le-a spus că mai întâi trebuie să încerce să reziste fără sex două săptămâni și după aceea să vină să îi spună cum s-au descurcat.
Primul cuplu era de pensionari, al doilea pe la 40 de ani și cel de-al treilea erau pe la 25. Se întorc după două săptămâni și preotul îi întreabă cum s-au descurcat. Pensionarii spun ca n-a fost nici o problemă să se abțină. Sunt primiți în rândul bisericii.
Cei de 40 de ani spun că a fost greu prima săptămână, dar după aceea a fost floare la ureche. Sunt primiți și ei în rândul bisericii. Când vine rândul celor de 25 de ani, tipul spune:
- Ne-am abținut cât ne-am abținut, dar într-o zi, când ea a scăpat cutia de lapte pe jos și s-a aplecat după ea… fustița i s-a ridicat… și după ce-am văzut ce-am văzut… n-am mai putut să mă abțin! Am simțit că trebuie neapărat să fac sex cu ea acolo, exact în acel moment, astfel o să explodez… și atunci am făcut dragoste sălbatic, acolo pe jos, am spart și cutia de lapte, dar nimic nu ne-a putut opri!…
- Îmi pare rău, zice popa, în acest caz nu vă mai putem primi în rândul Bisericii…
- Asta-i soarta noastră! zise tipul puțin dezamăgit, oricum nu ne mai primesc nici la Carrefour!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 24 Septembrie 2012
Stire din Fun : Sex cu nevasta…altuia
Sâmbătă, 29 Septembrie 2012
Stire din Fun : Bancuri
Marţi, 25 Septembrie 2012
Stire din Fun : Bancuri
Marţi, 25 Septembrie 2012
Stire din Fun : HOROSCOP
Luni, 24 Septembrie 2012
Stire din Fun : Perle de la Bacalaureat
Miercuri, 26 Septembrie 2012
Stire din Monden : "Am parte de sex nebun"
Pagina a fost generata in 0.033 secunde