Și-a ucis soția. Caz de legitimă apărare

Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru ca a omorât-o pe soția lui.

- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveți intenția ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cât de cât plauzibile care să vă poate reduce pedeapsa.

- Domnule judecător, soția mea era așa de proastă încât nu am putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.

- Declarația dumneavoastră este o obrăz-nicie nemaiauzită și dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.

- Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj și la parter locuiește o familie de pitici. Părinții au 1 metru și copiii, cel de 12 ani 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectivă, i-am spus soției:

- E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa mici!

- Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.

- Pigmei ai vrut să spui!

- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.

- Aia se numește pigment.

- Mă lași ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.

- Ăla se numește pergament.

- Cum poți, dragă, să fii așa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.

- Domnule judecător, vă închipuiți ca mi-am înghițit cuvântul "fragment" ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea lângă mine cu o carte în mână și îmi spune:

- Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur. Iau cartea în mână și îi spun:

- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.

- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie care am făcut meditații cu un vector de la facultate!

- Ăla nu se numește vector, se numește lector.

- Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.

- Ăla a fost Hector și era troian.

- Hector e unitate de măsura a suprafeței, blegule.

- Ăla e hectar draga mea.

- Mă uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.

- Ăla se numește nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.

- Habar nu ai, eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.

- Nu se spune duo se spune duet.

- Mă scoți din sărite, cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu săbiile!

- Ăla se numește duel.

- Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.

- Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stăpâni și am aruncat-o pe geam. Liniște în sală... Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:

- Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector...