Trist an și-i solda mică…

Parafrazându-l pe Creangă, sărac ca anul acesta, ca anul trecut și ca de când e, bugetul pentru festivalul de umor ostășesc "Podul minciunilor" n-a fost niciodată!

Pe vremuri, când armata era armată, avea soldați și solde, în sălile Cercului Militar Sibiu erau, la festival, și spectatori pe pereți (sau, mă rog, sprijiniți de ei!). Era o manifestare de literatură, caricatură, interpretare, de se auzeau râsete de la parchet până-n pod (fie el și...

al minciunilor!). Ca scriitor de satiră și umor, la unul din primele festivaluri am luat, la literatură, diploma de "Cel mai derutant motto", pentru că scrisesem pe plic motto-ul "Fii tu înșiși!", juriul lăsând creația mea la urmă, cu reținerea de "Dă-l încolo de agramat!", apoi cu revelația "Măi, oameni buni, ăsta-i Gagniuc!"

În timp, am progresat, până la a fi în juriu și apoi, de trei ori, președinte (contrar Constituției). La una din ediții, aveam în juriu pe simpaticul regizor Dumitru Cucu, un bătrânel mic la stat, dar mare la...jurizat. Și-mi scrie epigramistul Constantin Manea, din Huși,

o șarjă amicală de toată frumusețea: "Președintelui juriului, domnul Ananie Gagniuc: Zice-o fată durdulie: / Nu-i bun juriul de nimic! / Geaba-i mare Ananie / Dacă este Cucu mic..."

Sunt vremuri apuse, de aste vremuri răpuse, când armata s-a redus, de-am îndrăznit să declar, într-un interviu pe tema reducerilor din armată că "Tot reducând armata, vom avea o armată de reduși!" Acum, pasă-mi-te, altă făină se macină la moară, altă muzică ne

cântă fanfara militară, așa, mai de înmormântare...(Îmi spunea un subofițer din fanfară, când trebuiau să cânte la moartea unui cadru militar "Șefu, azi avem răcitură în program!"). Doare.

Să închei, tot umoristic, rememorând replici din festival, unde glumele, fie ele și cazone, veneau val după val. Discuție între două interprete: "Îl vezi dragă pe maiorul acela? Eu l-am făcut maior!" "Apăi, cum?" "Păi, înainte, era lent-colonel!" Sau: "Domn căpitan,

în strachina mea de fasole e...pământ!" "Da, soldat, dar e pământ de-al nostru, românesc!" "Bine, dar eu am venit în armată să-l apăr, nu să-l mănânc!"

Alta: "Soldat, de ce ești la arest?" "Am dat cu bocancul, pe alee, într-o țigară aprinsă..." "Bine, și doar pentru asta, zece zile de arest?" "Da, dar în momentul acela, trăgea caporalul din ea..."

La inspecția de dimineață: ""Soldat, zici că ieri, în învoire, ai fost la "Bărbierul din Sevilia". Atunci, de ce ești nebărbierit?" "Știți, m-am tras la față și mi-a rămas părul pe dinafară..."

Termin dulcile aduceri aminte, tot muzical, cu ceea ce am început: magistra operă sau capodoperă "Tristan și Isolda", care, la noi, se interpretează "Trist an și-i solda mică..."

De buget, ce să mai vorbim?