3.000 de spectatori la concertul lui Yann Tiersen

373
3.000 de spectatori la concertul lui Yann Tiersen - 1ccf6de7b9017b941e3fa12d17c66c88.jpg
Cântărețul francez Yann Tiersen - celebru mai ales pentru coloanele sonore ale filmelor "Amelie" și "Good Bye, Lenin", pe care le-a compus - a concertat, miercuri seară, la Sala Palatului din Capitală, în fața unui public de circa 3.000 de spectatori.
Aflat la a doua întâlnire cu publicul din România, artistul i-a lăsat pe mulți dintre spectatori să plece dezamăgiți de la concert, căci show-ul său nu a cuprins cântecele care i-au adus faima, ci mai cu seamă piese cu o sonoritate rock de avangardă. De altfel, nu puțini au fost cei care au părăsit concertul înainte de final, căci muzica prezentată de artist nu a fost una ușor de digerat pentru publicul neavizat.
După cum a declarat într-o conferință de presă care a avut loc înainte de concert, Tiersen pregătește un nou album, care va fi lansat în primăvara anului viitor, pe care l-a caracterizat ca fiind "deconstructivist". Acesta va cuprinde doar opt piese, mult mai lungi decât de obicei, fără pauză între ele, prezentate ca un tot unitar.
La București, el a fost însoțit de mai mulți muzicieni, cu tobe, chitare, sintetizatoare. De asemenea, printre aceștia s-a remarcat solista Christine Ott, care a folosit instrumente cu unde Martenot.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Stire din Monden : Album omagial Stephen Gately
Pagina a fost generata in 2.8637 secunde