Antonia cântă în deschiderea concertului Michel Telo din Mamaia

1411
Antonia cântă în deschiderea concertului Michel Telo din Mamaia - antonia-1345130369.jpg
Concertul starului brazilian Michel Telo la Mamaia, cel mai fier-binte eveniment de pe litoral din acest an, se apropie cu pași re-pezi. Organizatorii concertului lui Telo au fost nevoiți să scoată aproximativ 250.000 de euro din buzunar pentru a-l convinge pe brazilian, dar și pe cei 25 de instrumetiști ai lui, să cânte în această vară pe litoralul românesc. Negocierile cu Michel Telo au durat mai bine de 6 luni, artistul brazilian fiind cel mai scump artist care va cânta pe litoral.

Organizatorii - SBA Production și Princess Summer Club, au stabilit și artiștii români care vor cânta în deschiderea mega-show-ului, programat pe 19 august, la Princess Summer Club.

Astfel, duminică seară vor urca pe scena din Mamaia pentru a "încălzi" publicul, o parte dintre cei mai în vogă artiști ai momentului, precum Connect-R, Antonia, Narcotic Sound, Allexinno&Star-child, Moody și Celia.

Mult-așteptatul eveniment al lunii august îi va avea ca maeștri de ceremonie pe realizatorii radio-tv Mihai Morar și Daniel Buzdu-gan.

De asemenea, de două zile a început și montarea scenei imense, ce va fi amplasată în vecinătatea piscinei de 800 de metri pătrați din Princess Summer Club. Atât scena, cât și sonorizarea concertului vor fi asigurate de către o firmă din Germania, specializată în organizarea concertelor mari, Madonna sau U2 fiind doar câteva nume cu care au lucrat.

Biletele pentru show-ul verii la Mamaia se află în vânzare încă din luna iunie pe toate site-urile specializate, amatorii ritmurilor latino având la dispoziție peste 15 mii de tichete. Astfel, cei care doresc să îl urmărească live pe interpretul piesei momentului în întreaga lume, care nu lipsește din playlist-urile petrecerilor, cluburilor sau posturilor de radio și TV muzicale, își pot achiziționa biletele de pe internet, la prețuri între 50 și 150 de lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Mai 2012
Stire din Monden : Antonia, verde la față…
Pagina a fost generata in 1.0505 secunde