Brad Pitt s-a mutat în New Orleans din motive "mistice"

384
< 1 min citire
Actorul american Brad Pitt a declarat recent că a hotărât să se mute în New Orleans, împreună cu Angelina Jolie și cei șase copii ai lor, deoarece consideră că "ceva mistic se poate petrece" acolo, informează femalefirst.com.
Celebrul cuplu a decis să se mute după ce o vizită în "orașul leagăn al jazzului" i-a convins că este locul ideal pentru a-i crește pe cei șase copii ai lor.
Cu ocazia premierei din New Orleans a celui mai recent film în care joacă, "The Curious Case of Benjamin Button", Brad Pitt a declarat că producătorii au decis filmarea lungmetrajului în acest oraș datorită importantelor scutiri de taxe de care au beneficiat, dar că această decizie "a adus în plus altceva, ceva benefic pentru film".
"Lucrurile au evoluat rapid și de o manieră care nu ar fi fost posibilă în alte locuri. Există atâta magie și ritm în New Orleans, încât ceva mistic se poate petrece aici", a adăugat Pitt.
Între timp, Pitt a mărturisit că a fost extrem de bucuros că a putut să ajute orașul New Orleans, devastat în 2005 de uraganul Katrina, prin intermediul fundației sale de caritate, Make It Right.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.024 secunde