Costel Busuioc face noapte albă la București

1191
2 min citire
Costel Busuioc va cânta, în noaptea dintre 20 și 21 septembrie, în Parcul Izvor și în Centrul Istoric al Capitalei, la cea de-a doua ediție a manifestării Noaptea Albă a Bucureștilor, eveniment în cadrul căruia vor avea loc concerte, un spectacol multimedia și proiecții pe clădiri.
Noaptea Albă 2008 va începe sâmbătă, 20 septembrie, la ora 21.00, când va fi sărbătorită Ziua Bucureștiului, și se va încheia duminică dimineața, la ora 03.00. Proiecțiile Urbanart  de opere de artă și lasere pe clădirea Palatului Parlamentului (un concept Artmix), care au avut succes și la ediția precedentă, vor fi prezente și pe fațadele clădirilor din Piața Universtății (Arhitectură - Universitate - Spitalul Colțea) și pe Arcul de Triumf, care va fi redeschis pentru vizitatori pe durata nopții.
În Parcul Izvor, se va desfășura un spectacol multimedia și, tot de aici, bucureștenii vor putea fi spectatori la un foc de artificii de 30 de minute, deasupra Palatului Parlamentului. De Ziua Bucureștiului, diferitele concerte în aer liber vor avea loc în Parcul Izvor, Piața George Enescu și în Centrul Istoric, în fața BNR. În Parcul Unirii, Circul Globus va prezenta mai multe spectacole din 2008, sub o cupolă care va putea găzdui mii de spectatori. Pe 20 și 21 septembrie, în Parcul Cișmigiu, vor cânta fanfare, iar în Centrul Istoric va fi organizat un târg al meșteșugarilor, iar în serile de 19 și 20 septembrie, Parcul Tineretului va găzdui proiecțiile filmelor "I Really Hate My Job", "The Illusionist", "Paris je t’aime".
În seara de 20 septembrie, până la miezul nopții, pe Bulevardul Kisseleff, de la Arcul de Triumf la Piața Victoriei, rolleri profesioniști și amatori vor participa la Skate Night București, eveniment organizat împreună cu Ambasada Germaniei.
Pe toată durata Nopții Albe, galeriile de artă și muzeele bucureștene vor fi des-chise, accesul fiind gratuit. Bucureștenii vor avea intrare liberă și la spectacolele de tea-tru programate cu ocazia acestui eveniment.
Din 2007, Bucureștiul a devenit unul dintre participanții la "Nopțile Albe ale Europei". Succesul înregistrat cu ocazia evenimentului Noapte Albă în Paris, încă de la crea-rea sa, în 2002, a antrenat și alte metropole europene, în organizarea propriilor lor Nopți Albe, după modelul parizian, astfel că, în 2008, evenimentul are loc la Bruxelles, Madrid, Paris, Roma, Riga, La Valletta și București.
Noaptea Albă a Bucureștilor este un eveniment inaugurat în 2007 de Primăria Capitalei, prin Centrul de Proiecte Culturale ArCuB.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0299 secunde