Cum a fost păcălită Anda Adam de 1 aprilie

565
< 1 min citire
Cum a fost păcălită  Anda Adam de 1 aprilie - andaadam-1333288035.jpg
Anda Adam își amintește că una din cele mai mari farse pe care le-a primit a fost când, exact în noaptea de 1 aprilie, urma să urce pe scenă și să susțină un concert.
Atunci a avut însă surpriza ca dansatorii ei, care s-a întâmplat să vină cu altă mașină, să nu ajungă la eveniment.
Artista trebuia să urce pe scenă, prezentatorul o anunțase, publicul striga entuziasmat, însă nici urmă de dansatori. Anda a intrat în panică, îi suna, iar telefoanele lor erau închise.
"Nu mi-a trecut deloc prin cap că era 1 aprilie. Eu nu țin socoteala unor astfel de zile. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. De obicei sunt punctuali, însă în seara respectivă mi-a stat inima în loc. Le tot ziceam organizatorilor să mai aștepte, însă anunțul era deja făcut, iar publicul aștepta. Într-un final, dansatorii și-au făcut apariția în gașcă, cu coifuri colorate în cap, strigând că totul a fost o farsă. Îmi dăduseră lacrimile", declară Anda Adam.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0338 secunde