Doctor însurat prins în cabinet în toiul unei partide de sex

2353
Doctor însurat prins în cabinet în toiul unei partide de sex - doctor-1331707198.jpg
Doctorul Huw Evans, un bărbat însurat în vârstă de 51 de ani, era în toiul unei partide de amor cu o fată de la recepția Beacon Health Centre (Marea Britanie) când managerul clinicii a intrat peste ei în cabinetul în care își consumau pasiunea.

Înainte de a intra, managerul Lisa Burtenshaw s-a interesat dacă medicul e cu vreun pacient. A aflat că nu, apoi a bătut la ușă și-a intrat. Mai mult ca sigur, medicul și amanta n-aveau urechi de auzit că bate cineva la ușă, dar nici să se încuie nu le-a trecut prin cap. Așa că Lisa Burtenshaw a avut parte de un spectacol porno live fix unde se aștepta mai puțin.

Reprezentanți ai clinicii confirmă incidentul și spun că medicul și domnișoara au făcut sex consimțit, iar actul a fost unul... spontan. Deși, e drept, relația dura de câteva luni și începuse cu îmbrățișări furate.

După toată tărășenia, medicul prins cu pantalonii în vine s-a declarat "rușinat și stânjenit" de întâmplare. "Nu pot decât să îmi cer scuze pentru comportamentul meu defectuos care a provocat toate astea.. A fost o nebunie, dar una consimțită", a mai spus doctorul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Monden : Topul curiozităților sexuale
Miercuri, 07 Martie 2012
Stire din Monden : Cele mai mari mituri despre sex
Vineri, 09 Martie 2012
Stire din Cetățenești : Cum previi rahitismul
Pagina a fost generata in 0.367 secunde