Ellie White: "Iubitul meu va asista la nașterea băiețelului nostru"

164
Ellie White:
Mai sunt câteva zile până ce solista Ellie White va deveni mămică! Așa că vedeta are deja bagajele pregătite cu tot ce-i trebuie, dar până în acest moment nu s-a decis dacă nașterea va fi pe cale naturală sau prin cezariană.


"Încă nu m-am hotărât, cred că mai mult va decide bebele. Dacă vine fără prea mult chin, atunci voi naște natural, iar dacă, din contră, va dura prea mult, voi apela la cezariană. Iar Doru, iubitul meu, va fi și el prezent. Este un moment unic în viața noastră și nu mi-l imaginez fără el alături de mine", a declarat artista pentru Click.

Viitorii părinți s-au ocupat, pe ultima sută de metri, de amenajarea camerei băiețelului. 

"Nu ne-am grăbit cu aranjatul camerei dar acum au început să vină pătuțul, căruțul, lenjeriile, hăinuțele, biberoanele. Sincer, nici nu mi-am imaginat câte lucruri trebuie pentru un nou-născut. Dar începe să ia contur camera lui bebe, așa că o să-l aștepte cuminte să vină de la spital."

Până acum, ea și Doru nu au ales numele copilașului, deși se tot gândesc la asta încă din luna a patra de sarcină. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0622 secunde