Elton John și partenerul său își vând hainele în scopuri caritabile

361
1 min citire
Elton John și partenerul său, David Furnish, vând, de câteva zile, într-un magazin deschis la Londra, haine și îmbrăcăminte din garderobele lor, veniturile urmând să fie donate fundației de luptă contra SIDA a cântărețului.
La magazin, inaugurat oficial vineri de John și Furnish și situat în apropiere de Covent Garden, vor fi vândute mii de obiecte de îmbrăcăminte, inclusiv ținute de scenă și accesorii, care aparțin celor doi. Magazinul va rămâne deschis până pe 19 decembrie, în cazul în care stocul nu se epuizează până atunci.
Cu ocazia acestei vânzări, fanii și clienții vor avea ocazia să plece cu mii de haine, perechi de pantofi, ochelari, curele și chiar valize utilizate de Elton John, cunoscut pentru extrava-ganța sa vestimentară. În ace-lași timp, ei vor putea achiziționa și cămășile Dior ale lui David Furnish.
Aceasta este a cincea vânzare de acest fel pe care Elton John o organizează în beneficiul fundației sale de luptă contra SIDA. Cea mai recentă, organizată în 2002, a avut încasări de 442.000 de euro, fiind cumpărate atunci 15.000 de articole.
"Primim reacții pozitive zilnic din partea publicului; cred că ideea că obiectele pe care le cumpărăm și le apreciem pot și să ajute pe cineva aflat într-o situație dificilă, în special în această perioadă a anului, atinge o coardă sensibilă", a spus Elton John.
"Pentru prima oară, avem în magazin ochelari de soare și alte accesorii care vor transforma cadourile de Crăciun în ceva extraordinar", a spus și David Furnish.
Prețurile obiectelor din magazin variază între 11 și 2.000 de euro pentru articole realizate de creatori cunoscuți precum Versace, Prada, McQueen, Dolce & Gabbana sau Jean-Paul Gaultier.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0259 secunde