"Gabi m-a cerut de soție"

169
1 min citire
Claudia Pătrășcanu, fosta solistă a trupei Sexxy, este în al nouălea cer pentru că, în sfârșit, la vârsta de 36 de ani, își va întemeia o familie. Însărcinată în trei luni, ea se pregătește de nuntă cu iubitul ei, nimeni altul decât Gabi Bădălău, fostul amorez al Ramonei Gabor. Cererea în căsătorie a avut loc zilele trecute, într-un cadru romantic.
Cântăreața are o relație de invidiat cu familia iubitului ei, care o răsfață ca pe o prințesă de când a aflat că e însărcinată: "Viitorii mei socri sunt oameni deosebiți de amabili și țin la mine foarte mult. Eu și cumnata mea suntem foarte bune prietene. Deja îi spun cumnată, deși încă în brațenu suntem căsătoriți. Mă simt atât de iubită și de fericită și abia aștept să devin mamă", a mai spus vedeta. Dar Claudia s-a temut inițial să-și anunțe iubitul că îi va vizita barza: "Eram singură acasă când mi-am făcut testul. Nu știam dacă să mă bucur sau să intru în panică. L-am chemat pe Gabi și i-am spus. A început să plângă de bucurie și m-a mai liniștit și pe mine. Am o sarcină ușoară, nu am avut grețuri și până acum și am luat doar două kilograme. Gabi m-a cerut de soție, iar data nunții a fost stabilită. Va fi înainte de a naște," a mai precizat Claudia, scrie libertatea.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0361 secunde