Hugh Jackman trece la nivelul următor: filmele cu fantome

280
1 min citire
Actorul australian Hugh Jackman, starul filmului "X-Men de la Origini: Wolverine", recent lansat pe marile ecrane, va juca într-o nouă peliculă, "Ghostopolis", produsă de studiourile Walt Disney și inspirată dintr-un roman de benzi desenate semnat de Doug TenNapel, relatează Reuters.
Povestea filmului se bazează pe întâmplările trăite de un bărbat care lucrează pentru agenția guvernamentală Supernatural Immigration Task Force. Sarcina lui este să trimită înapoi în Ghostopolis fantomele care au scăpat pe Pământ. Atunci când un băiat viu este trimis, din greșeală, pe lumea cealaltă, agentul interpretat de Hugh Jackman se va asocia cu o femeie-fantomă, pentru a remedia această eroare și a-l aduce pe băiat înapoi pe Pământ.
Hugh Jackman va fi și producătorul acestui film, prin intermediul companiei sale, Seed Productions. Până în prezent nu au fost desemnați regizorul și scenaristul acestui proiect cinematografic.
Romanele de benzi desenate scrise de Doug TedNapel sunt foarte apreciate de marile studiouri, aproape toate dintre acestea fiind deja achiziționate pentru a fi transformate în lungmetraje de succes. Povestea "Tommysaurus Rex", scrisă de Doug TenNapel, a fost achi-ziționată de studiourile Univer-
sal, "Creature Tech" - de New Regency, iar "Monster Zoo"- de Paramount.
Seed Productions are în vedere realizarea în viitorul apropiat a mai multor proiecte inspirate din romanele de benzi desenate, printre care se numără și o adaptare a poveștii "Nowhere Man", ale cărei drepturi sunt deținute de editura Virgin Comics.
Hugh Jackman, în vârstă de 40 de ani, a fost distribuit în roluri diverse, în filme de acțiune, precum "Cod de acces: Swordfish" și "Van Helsing", sau romantice – "Australia" (2008). El a câștigat un premiu Tony pentru evoluția lui de pe Broadway și a fost prezentatorul galei premiilor Oscar din 2009.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.065 secunde