Iulia Vântur: "Mama m-a învățat că e bine ca bărbații să mă abordeze"

783
Iulia Vântur:
Iulia Vântur nu este tocmai adepta mariajului, însă spune că a învățat destul de multe lucruri bune despre dragoste de la mama ei. Prezentatoarea "Dansez pentru Tine" preferă să aștepte ca bărbații să o abordeze, întrucât crede în principiile pe care mama ei i le-a insuflat.

"Mama m-a învățat că e frumos și decent să aștepți, însă tot de la mama știu că dragostea îți dă curaj, forță. Viața mi-a demonstrat că e bine să faci exact ce simți, atunci când simți, pentru că acela e singurul moment de adevăr pur", a declarat Iulia pentru Showbiz.ro.

Prezentatoarea TV este de părere că mariajul și-a pierdut din valoare și că rata divorțurilor din România o face să își piardă încrederea în căsătorie.

"Deocamdată o privesc de la distanță. Cred în legământul pe care îl faci sufletește, în fața lui Dumnezeu. Din păcate, instituția căsniciei și-a pierdut destul de mult valoarea. Rata divorțurilor din lume mă face să nu mai fiu atât de optimistă, însă eu încă mai cred în dragoste", a completat Iulia Vântur.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.454 secunde